Ascultă Radio România Constanța Live

România revine la ora oficială Timpul Legal Român (25-26 octombrie)

ceas
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 25 octombrie 2025, 11:09

În noaptea de sâmbătă, 25 octombrie 2025, spre duminică, 26 octombrie 2025, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 4.00 devine ora 3.00.

În noaptea zilei de 25 spre 26 octombrie, în România vom dormi cu o oră în plus, iar ziua de 26 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore.

În țările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenței de fus orar.

Deși uneori este uzitată expresia ‘trecerea la ora de iarnă’, este important de subliniat că nu există o ‘oră de iarnă’ propriu-zisă. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este revenirea de la ora de vară la Timpul Legal Român. Acesta este echivalent cu timpul standard al Europei de Est și este cu 2 ore înaintea Timpului Universal Coordonat (UTC), fiind egal cu UTC+2. Din martie și până în octombrie, când se aplică ora de vară, România folosește fusul orar UTC+3, aflându-se cu 3 ore înaintea UTC.

În 2025, trecerea la ora de vară s-a produs, în România, în data de 30 martie 2025, atunci când ora 03.00 a devenit ora 04.00.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit folosirea mai eficientă a luminii naturale (a Soarelui) și reducerea consumului de energie. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie).

Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania, potrivit Observatorului astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’.

Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeași în toate țările care recurg la schimbarea orei. Țările ecuatoriale și tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. Nici China și nici Japonia nu folosesc ora de vară.

În România, ora de vară a fost introdusă în anul 1932, în intervalul 22 mai – 2 octombrie. Din 1933 și până în 1940, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.

Între anii 1941 și 1979, în România nu s-a mai folosit ora de vară.

Începând cu anul 1979 și până în 1996, cu unele excepții, ora de vară se introducea de la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.

Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie, punctează astro-urseanu.ro.

La nivelul Uniunii Europene (UE), directiva care reglementează trecerea la ora de vară a intrat în vigoare în 2001. Conform dispozițiilor acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard în ultima duminică din octombrie.

Un proiect de lege, publicat în 2018, propunea ca statele membre ale UE și țările afiliate să nu mai recurgă la schimbarea sezonieră a orei. La 26 martie 2019, Parlamentul European a votat în favoarea sprijinirii proiectului de directivă a Comitetului UE pentru a opri schimbarea orei în UE. În condițiile care au urmat, cauzate de pandemia de coronavirus și de criza energetică, nu toate țările membre și-au făcut cunoscute deciziile, iar o hotărâre finală a fost amânată, potrivit www.timeanddate.com. Dezbaterea privind renunțarea în UE la trecerea la ora de vară continuă, fără să fie luată o decizie finală de eliminare a practicii.

Într-un interviu acordat AGERPRES, psihologul Liliana Luca a explicat că trecerea de la ora de vară la Timpul Legal Român poate aduce modificări în comportamentul oamenilor.

Potrivit psihologului, poate apărea dificultatea de a adormi după noua oră, întrucât corpul omenesc încă nu este pregătit pentru somn la acel moment. Acest lucru poate avea efect asupra calității somnului. De asemenea, schimbarea orei poate avea ca efect și dificultatea de a ne trezi dimineața, existând riscul de a resimți pe parcursul zilei stări de oboseală și somnolență deoarece ritmul circadian încă nu s-a adaptat la noul orar.

Pentru a ne acomoda mai ușor, este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind și trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor și telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace și să avem o temperatură a camerei agreabilă.

Sursă: AGERPRES

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 19:48

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu

Procesele privind garajele amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Tulcea au fost câștigate în instanță, iar Primăria poate...

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 17:20

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie

Primăria Constanța informează că astăzi au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile...

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 16:07

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu

Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta...

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:11

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare

Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de...

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu