Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral, dar revin ploile

Temperaturi ridicate și cer predominant acoperit.

Vreme mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral, dar revin ploile

Publicat de Adina Sîrbu, 21 octombrie 2025, 07:04

În Dobrogea și la malul mării, vremea va intra într-un proces de încălzire, până spre finalul săptămânii fiind așteptate valori termice de peste 22 de grade, dar revin precipitațiile.

Astăzi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua (rafale de 40…45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 19 grade, cu 18 grade pe litoral, iar cele minime între 6 și 11 grade.

Miercuri, vremea continuă să se încălzească, astfel că valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice diurne se vor încadra între 16 și 20 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

Joi, vremea va fi caldă. Cerul va fi mai mult noros, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare spre sfârșitul intervalului, maximele termice se vor încadra între 17 și 22 de grade, cu 20 grade la malul mării, iar cele minime între 10 și 15 grade. Se mențin condițiile de ceață dimineața și noaptea.

 

Vreme călduroasă, dar instabilă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo duminică, 12 iulie 2026, 08:34

Vreme călduroasă, dar instabilă, în Dobrogea și pe litoral

Duminică, vremea va fi călduroasă în zona continentală a Dobrogei, iar din a doua parte a zilei sunt anunțate averse. Cerul va fi variabil, cu...

Vreme călduroasă, dar instabilă, în Dobrogea și pe litoral
Se strică vremea de duminică, în Dobrogea și pe litoral. Averse, vijelii, grindină
Meteo sâmbătă, 11 iulie 2026, 19:39

Se strică vremea de duminică, în Dobrogea și pe litoral. Averse, vijelii, grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate...

Se strică vremea de duminică, în Dobrogea și pe litoral. Averse, vijelii, grindină
Sâmbătă, temperaturile cresc și vremea devine în general frumoasă
Meteo sâmbătă, 11 iulie 2026, 07:41

Sâmbătă, temperaturile cresc și vremea devine în general frumoasă

Sâmbătă, temperaturile cresc și vremea devine în general frumoasă. Maximele termice vor urca până la 25 de grade în Deltă, 30 de grade pe...

Sâmbătă, temperaturile cresc și vremea devine în general frumoasă
Vremea va fi instabilă și mai răcoroasă în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 10 iulie 2026, 07:19

Vremea va fi instabilă și mai răcoroasă în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi instabilă și mai răcoroasă în Dobrogea și pe litoral. Vineri vor fi înnorări temporare după-amiaza, când, local, vor mai fi...

Vremea va fi instabilă și mai răcoroasă în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 9 iulie 2026, 07:08

Se răcorește vremea în Dobrogea și pe litoral. Un nou Cod Galben de averse vizează regiunea

Dobrogea se va afla sub un nou Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil de astăzi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 2.00. Potrivit...

Se răcorește vremea în Dobrogea și pe litoral. Un nou Cod Galben de averse vizează regiunea
Meteo miercuri, 8 iulie 2026, 21:54

Vremea va fi instabilă, în Dobrogea, cu cel mult 28 de grade Celsius în aer

Vremea va fi instabilă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când în aer vor fi cel mult 28 de grade Celsius. Cerul va fi...

Vremea va fi instabilă, în Dobrogea, cu cel mult 28 de grade Celsius în aer
Meteo miercuri, 8 iulie 2026, 06:59

Miercuri, vremea devine instabilă în Dobrogea și pe litoral

Miercuri, vremea devine instabilă în Dobrogea și pe litoral. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică...

Miercuri, vremea devine instabilă în Dobrogea și pe litoral
Meteo marți, 7 iulie 2026, 06:49

Vreme capricioasă, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii vreme călduroasă și instabilitate ridicată, până joi, în Dobrogea și la malul mării. Marți, vremea va fi instabilă și...

Vreme capricioasă, în Dobrogea și pe litoral