Ascultă Radio România Constanța Live

 Percheziţii la o firmă şi 4 imobile din localitatea constănțeană Băneasa, cu privire la neplata la termen a impozitelor

Prejudiciul este de 40.000 de lei, iar în urma perchezițiilor a fost instituit sechestrul asupra a trei autovehicule și un teren.

 Percheziţii la o firmă şi 4 imobile din localitatea constănțeană Băneasa, cu privire la neplata la termen a impozitelor

Publicat de Adina Sîrbu, 16 octombrie 2025, 14:14

Cinci percheziţii la o societate comercială şi la imobilele utilizate de reprezentantul acesteia au fost făcute de poliţişti în comuna Băneasa, într-un dosar penal cu privire la reţinerea şi neplata la termen a impozitelor, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de reţinerea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute de Legea 241/2005, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Băneasa.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada martie 2022 – iunie 2025, reprezentantul unei societăţi comerciale ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 40.000 de lei, prin reţinerea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursa de plată”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

Mandatele de percheziţie domiciliară au fost puse în aplicare, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, atât la sediul social al societăţii, cât şi la imobilele utilizate de către reprezentantul acesteia, fiind identificate şi ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

De asemenea, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra a trei autovehicule şi un teren.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorilor.

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 21:27

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic

Sâmbătă, 25 iulie, în cea de-a doua zi a celei de-a patra ediții SEAStreet, secțiunea dedicată teatrului de stradă din cadrul SEAS –...

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 20:37

UPDATE: Persoanele dispărute cu barca gonflabilă pe Lacul Techirghiol au revenit la mal

UPDATE: Cele două persoane date dispărute pe Lacul Techirghiol au revenit singure la mal și au fost monitorizate de echipajul Serviciului de...

UPDATE: Persoanele dispărute cu barca gonflabilă pe Lacul Techirghiol au revenit la mal