Ascultă Radio România Constanța Live

Nobel 2025: Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

Nobel 2025: Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

Publicat de Doina Sirbu, 9 octombrie 2025, 15:15

Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2025, potrivit unui anunț făcut de Academia Suedeză din Stockholm în cadrul unei conferințe de presă transmisă în direct pe site-ul nobelprize.org.

Laureatul din acest an al Premiul Nobel pentru Literatură a fost recompensat pentru ‘opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei’, conform Academiei Suedeze.

‘László Krasznahorkai este un mare scriitor epic în tradiția central-europeană care se întinde de la Kafka la Thomas Bernhard, caracterizată prin absurd și exces grotesc. Însă, arcul său are mai multe corzi și este orientat și către Est, adoptând un ton mai contemplativ, fin calibrat’, potrivit comunicatului Academiei Suedeze.

Numele laureatului a fost anunțat de secretarul permanent al Academiei Suedeze, Mats Malm.

László Krasznahorkai s-a născut în 1954 în micul oraș Gyula din sud-estul Ungariei, lângă granița cu România. ‘O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, ‘Sátántangó’, publicat în 1985, care a făcut senzație în Ungaria și a reprezentat opera de debut a autorului’, potrivit comunicatului. Romanul a fost ecranizat în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.

Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai ‘maestrul Apocalipsei’ în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, ‘Az ellenállás melankóliája’ (1989) în care, ‘folosind scene onirice și caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine și dezordine; nimeni nu poate scăpa de efectele terorii’, potrivit comunicatului.

Ulterior, proza lui Krasznahorkai ‘s-a dezvoltat către o sintaxă fluidă, cu propoziții lungi și sinuoase, lipsite de puncte, care a devenit semnătura sa’, se arată în textul semnat de Anders Olsson, președintele Comitetului Nobel.

În 2024, Academia Suedeză a atribuit Premiul Nobel pentru Literatură scriitoarei sud-coreene Han Kang, recompensată pentru ‘pentru proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice și expune fragilitatea vieții umane’.

Începând din 1901, Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat în total, în cadrul celor 117 ediții, unui număr de 121 de persoane, dintre care doar 18 femei.

Cu excepția distincției acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În domeniul literaturii, Alfred Nobel a încredințat Academiei Suedeze misiunea de a recompensa în fiecare an ‘autorul celei mai remarcabile opere literare de inspirație idealistă”.

După atribuirea premiului pentru medicină, luni, a celui pentru fizică, marți și a celui pentru chimie, miercuri, urmate de cel pentru literatură, sezonul Nobelurilor din acest an continuă săptămâna aceasta cu anunțarea premiului pentru pace, vineri. Premiul Riksbank Sveriges în Științe Economice va fi anunțat în data de 13 octombrie.

Premiile vor fi înmânate laureaților în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizată la 10 decembrie, ziua morții lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro).

Sursă: AGERPRES

MApN: Dronă maritimă distrusă prin detonare controlată
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 15:44

MApN: Dronă maritimă distrusă prin detonare controlată

Scafandrii militari EOD, specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive, din cadrul Forțelor Navale Române, au executat miercuri, 3...

MApN: Dronă maritimă distrusă prin detonare controlată
DIALOGURI LA ZI | Gala Voluntarilor Constanța, ediția „Valuri de Lumină” – tema emisiunii de astăzi
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 15:00

DIALOGURI LA ZI | Gala Voluntarilor Constanța, ediția „Valuri de Lumină” – tema emisiunii de astăzi

Gala Voluntarilor Constanța – Ediția „Valuri de Lumină”, se va desfășura vineri, 5 decembrie, între orele 17:00–19:00, în sala de...

DIALOGURI LA ZI | Gala Voluntarilor Constanța, ediția „Valuri de Lumină” – tema emisiunii de astăzi
Farul Constanța întâlnește în această seară, Dinamo București. Măsurile de ordine vor fi asigurate de jandarmii constănțeni
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 14:21

Farul Constanța întâlnește în această seară, Dinamo București. Măsurile de ordine vor fi asigurate de jandarmii constănțeni

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal,...

Farul Constanța întâlnește în această seară, Dinamo București. Măsurile de ordine vor fi asigurate de jandarmii constănțeni
bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 13:46

Consilierii locali constănțeni au respins proiectul privind compensarea taxei de 200 de lei

Întrunit astăzi în ședință extraordinară, Consiliul Local Constanța a respins proiectul privind compensarea taxei de 200 de lei, anulată...

Consilierii locali constănțeni au respins proiectul privind compensarea taxei de 200 de lei
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 13:39

Un bărbat cu mandat european de arestare, reținut de polițiștii din Eforie Nord

În cursul zilei de ieri, 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii...

Un bărbat cu mandat european de arestare, reținut de polițiștii din Eforie Nord
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 12:51

AUDIO | Proiectul „Harmony – Viitorul începe cu respect” a ajuns la final

Proiectul „Harmony – Viitorul începe cu respect” a ajuns la final!  Implementat de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, în cadrul...

AUDIO | Proiectul „Harmony – Viitorul începe cu respect” a ajuns la final
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 11:27

Județul TULCEA: Aproximativ 15 tone de floarea-soarelui au fost distruse în urma incendiului care a cuprins un uscător de cereale

Reprezentanții ISU Tulcea au anunțat că incendiul care a cuprins în această dimineață, un uscător de cereale din Enisala, a fost lichidat. Au...

Județul TULCEA: Aproximativ 15 tone de floarea-soarelui au fost distruse în urma incendiului care a cuprins un uscător de cereale
Actualitate miercuri, 3 decembrie 2025, 10:13

CONSTANȚA: Consilierii locali stabilesc astăzi, dacă aprobă compensarea taxei de 200 de lei, declarată ilegală de instanță

Consiliul Local Constanța va stabili, astăzi, în ședință extraordinară dacă aprobă compensarea taxei de 200 de lei, taxă declarată...

CONSTANȚA: Consilierii locali stabilesc astăzi, dacă aprobă compensarea taxei de 200 de lei, declarată ilegală de instanță