Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 25 de mii de persoane s-au înscris la cursurile de antreprenoriat organizate în cadrul Programului “Start Up Nation”, ediția 2025

Peste 25 de mii de persoane s-au înscris la cursurile de antreprenoriat organizate în cadrul Programului “Start Up Nation”, ediția 2025

Publicat de Doina Sirbu, 3 octombrie 2025, 07:45

La nivel național, peste 25 de mii de persoane s-au înscris la cursurile de antreprenoriat organizate în perspectiva Programului Start Up Nation”, ediția 2025, care acordă finanțare IMM urilor în vederea deschiderii unei afaceri.

Dintre acestea 14 mii au și fost acceptate după verificarea eligibilității, iar în momentul de față 4000 de aplicanți urmează cursurile de inițiere în antreprenoriat. “Start Up Nation” s-a dovedit a fi un succes în evoluția sa, din 2017 și până în prezent, dacă ținem cont că aproximativ 96 la sută din firmele care au beneficiat de suport financiar prin acest program încă activează și au cel puțin 2 angajați. Pe această temă Laurențiu Despina a stat de vorbă cu George Fulina, director executiv al Agenției pentru IMM-uri și Turism Constanța, structură care are în subordine 15 județe din țară.

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:02

Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet

Litoralul vine la București, la început de primăvară, cu trei proiecte gândite în diverse centre culturale europene de pe malul Mării Negre....

Artiști vizuali din Varna expun la Centrul Ceh din București, la prima întâlnire Eforie Colorat Meet&Greet
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 13:55

MĂCIN: Un bărbat aflat la volan sub influența substanțelor psihoactive, cercetat de polițiști

La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Măcin – Compartimentul Rutier au depistat în...

MĂCIN: Un bărbat aflat la volan sub influența substanțelor psihoactive, cercetat de polițiști
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 13:34

S-au împlinit 49 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977

4 martie 1977 rămâne unul dintre cele mai tragice momente din istoria seismică instrumentală a României — un eveniment ale cărui lecții sunt...

S-au împlinit 49 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 13:19

Persoanele cu handicap grav sau accentuat și proprietarii imobilelor mai vechi de 50 de ani beneficiază de reducerea impozitelor

Un grup de consilieri locali din Constanța a inițiat un proiect de hotărâre privind reducerea impozitelor pentru persoanele cu handicap grav sau...

Persoanele cu handicap grav sau accentuat și proprietarii imobilelor mai vechi de 50 de ani beneficiază de reducerea impozitelor