Ascultă Radio România Constanța Live

Federaţia Română de Handbal a anunţat noul antrenor principal al naţionalei feminine de senioare

Federaţia Română de Handbal a anunţat noul antrenor principal al naţionalei feminine de senioare
Foto: FRH

Publicat de Catalin Donose, 1 octombrie 2025, 08:36

Federaţia Română de Handbal a anunţat, marţi seara, numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcţia de antrenor principal al echipei naţionale feminine de senioare.

Cu o experienţă vastă în handbalul românesc, Ovidiu Mihăilă preia conducerea echipei naţionale în perspectiva Campionatului Mondial 2025.

”În contextul actual, conducerea FRH consideră că această numire reprezintă cea mai potrivită alegere pentru postul de selecţioner. Ovidiu Mihăilă a condus echipa naţională de tineret feminin la ultimul Campionat European, cu evoluţii apreciate, ceea ce confirmă abilitatea sa de a pregăti jucătoarele pentru competiţii de cel mai înalt nivel”, precizează FRH.

‘Îmi exprim părerea de rău pentru plecarea domnilor Florentin Pera şi Bogdan Burcea, care reprezintă o pierdere pentru departamentul tehnic, având în vedere progresul echipei. Este o mare onoare să fiu antrenorul echipei naţionale a României, iar această responsabilitate vine cu provocări importante. Am încredere deplină în potenţialul jucătoarelor noastre şi cred că împreună vom face mândri suporterii şi ţara noastră”, a spus noul selecţioner.

”Timpul până la Campionatul Mondial este scurt, însă echipa este echilibrată, sănătoasă şi pregătită. Ne bazăm pe continuitatea strategiei FRH, iar obiectivul meu este ca fiecare jucătoare să îşi aducă contribuţia maximă. Îi doresc mult succes noii echipe şi sunt convins că, împreună cu jucătoarele, vom forma o echipă unită, capabilă să obţină rezultate remarcabile. Cu Dumnezeu înainte!’, a adăugat Ovidiu Mihăilă.

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin Florentin Pera şi antrenorul secund Bogdan Burcea şi-au prezentat, joi, demisiile din funcţiile deţinute.

‘Federaţia Română de Handbal confirmă că antrenorii Florentin Pera şi Bogdan Burcea şi-au înaintat demisiile din funcţiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund al echipei naţionale feminine, prin e-mail transmis conducerii FRH. Motivele invocate de cei doi antrenori sunt de natură personală. Această decizie vine într-un moment sensibil pentru handbalul românesc, cu meciuri oficiale în cadrul EHF EURO Cup 2025 programate în luna octombrie şi cu debutul la Campionatul Mondial tot mai aproape, în decembrie’, a transmis FRH într-un comunicat.

Florentin Pera şi Bogdan Burcea se aflau la conducerea băncii tehnice a echipei naţionale de handbal feminin din 2022, iar demisiile celor doi survin după ce România a pierdut cele două jocuri amicale cu Franţa, campioana mondială en titre, disputate luna aceasta la Oradea.

În primul meci, Franţa s-a impus cu scorul de 32-27, iar în al doilea cu 30-24.

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 08:40

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a

Aproximativ 300 de sportivi din 11 țări vor lua startul sâmbătă, 5 septembrie, la cea de-a 11-a ediție “Transfier”, unul dintre cele mai...

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a
Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 07:33

Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania

Componentul lotului național al României U15, tânărul dar talentatul Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a avut evoluții entuziasmante, la...

Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania
Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august
Sport joi, 3 septembrie 2026, 11:09

Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august

A doua parte a lunii august a fost dominată de secția de ciclism, care s-a încununat cu nu mai puțin de 23 medalii, astfel: două de aur și una...

Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august
CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby
Sport joi, 3 septembrie 2026, 10:46

CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby

Circuitul Național de MiniRugby programează vineri, 4 și sâmbătă, 5 septembrie ultima etapă a sezonului 2025-2026, Trofeul „Petre Lungu”,...

CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby
Sport joi, 3 septembrie 2026, 08:33

Meciurile din prima etapă a grupelor Cupei României se încheie joi

Toate cele 12 meciuri din prima etapă a grupelor Cupei României Betano 2026/27 sunt LIVE la TV (Digi Sport și Prima Sport) și online pe FRF TV....

Meciurile din prima etapă a grupelor Cupei României se încheie joi
Sport joi, 3 septembrie 2026, 08:17

Sorana Cîrstea este în turul al treilea la US Open

Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o, la New York,...

Sorana Cîrstea este în turul al treilea la US Open
Sport miercuri, 2 septembrie 2026, 17:34

Farul Constanța și-a aflat adversara din Youth League

La Nyon (Elveția) a avut loc, tragerea la sorți a partidelor din Youth League, ediția 2026/2027. În urne s-a aflat și campioana României, Farul...

Farul Constanța și-a aflat adversara din Youth League
Sport miercuri, 2 septembrie 2026, 16:29

Meci dificil pentru handbaliștii de la CSM Constanța în etapa inaugurală

Ediția 2026-2027 a Ligii Zimbrilor la handbal masculin debutează joi, 3 septembrie, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”, cu meciul dintre CSM...

Meci dificil pentru handbaliștii de la CSM Constanța în etapa inaugurală