Ascultă Radio România Constanța Live

Maia Sandu: Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi periculoase pentru țară și întreaga regiune

Maia Sandu: Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi periculoase pentru țară și întreaga regiune
Foto: reuters.com

Publicat de Doina Sirbu, 22 septembrie 2025, 19:32

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a atras atenția luni, într-un discurs la Chișinău, că ‘dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi directe și periculoase pentru țara noastră și pentru întreaga regiune’ și ‘toți moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat’.

‘Dragi moldoveni, de acasă și din toată lumea, mi-ați oferit responsabilitatea să fiu garantul suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Azi, cu toată seriozitatea, vă spun că suveranitatea, independența, integritatea și viitorul nostru european sunt în pericol’, a afirmat Maia Sandu într-un discurs transmis pe contul său de Facebook, înaintea alegerilor parlamentare de duminică.

‘Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, dar și în afara țării. Oamenii sunt intoxicați zilnic cu zeci de minciuni. Sute de persoane sunt plătite pentru ca să provoace dezordine, violență și să sperie lumea’, a adăugat președinta R. Moldova.

Discursul său survine în contextul în care forțele de securitate din Republica Moldova au anunțat că au efectuat luni peste 250 de percheziții în cadrul unui dosar penal pentru ‘pregătirea de tulburări masive și acțiuni destabilizatoare’ din partea Rusiei la alegerile legislative.

Peste o sută de persoane au fost vizate de aceste percheziții, a menționat poliția într-un comunicat, fără a oferi detalii despre afilierea politică a acestor persoane.

‘Mă adresez tuturor cetățenilor: să nu admitem predarea țării intereselor străine. Interesul nostru național este pacea, este libertatea, este dezvoltarea economică, este continuarea luptei împotriva corupției, este integrarea europeană, este dezvoltarea localităților și a țării’, a subliniat Maia Sandu.

‘Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecințele vor fi directe și periculoase pentru țara noastră și pentru întreaga regiune. Toți moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat. Europa se va termina la hotar cu Moldova. Fondurile europene se vor opri la Prut, libertatea de circulație s-ar putea încheia, pământul nostru ar putea deveni rampă de infiltrare spre regiunea Odesa. Regiunea transnistreană ar fi destabilizată. Acestea sunt planurile lor și ei le spun deschis’, a avertizat ea.

Președinta a spus că ‘poporul Republicii Moldova’ nu poate admite ‘să fie puse în pericol pacea, siguranța cetățenilor și stabilitatea în regiune’.

‘Trebuie să păstrăm Moldova pașnică, în afara războiului și a încercărilor Rusiei de a ataca sau destabiliza alte state’, a subliniat ea.

‘Rusia nu acționează singură. Kremlinul are complici în Moldova, oameni care au demonstrat de multe ori în trecut că pentru bani își vând și țara. Ei nu au țară, ei au doar stăpâni. Ei nu cred în Rusia sau în Europa. Ei cred doar în bani. Ei vor o Moldovă slabă, o justiție coruptă care să nu le ceară socoteală nici pentru corupție, nici pentru trădare de patrie’, a insistat lidera de la Chișinău.

În acest discurs adresat alegătorilor, ea a mai declarat că ‘noi cu dumneavoastră am trăit deja timpuri când cei care azi cumpără voturi au fost la cârma țării’.

‘Să ne amintim cât de mult rău au făcut ei Moldovei și cu cât greu i-am alungat de la putere. După atâtea eforturi, după atâtea generații sacrificate, nu avem dreptul să dăm țara pe mâna corupților și a trădătorilor. Kremlinul crede că noi toți suntem de vânzare, că suntem prea mici să rezistăm, că nu suntem o țară, ci un teritoriu, dar Moldova e casa noastră, și casa noastră nu e de vânzare. Casa noastră se ține pe oamenii noștri demni. Voi sunteți zidul pe care se ține pacea și viitorul copiilor noștri. Înaintașii noștri au plătit uneori cu viața pentru a apăra Moldova. Astăzi, noi trebuie să o apărăm prin votul cinstit, cu mintea limpede’, a spus ea în această intervenție cu caracter solemn.

‘Am datoria să protejez Moldova și pacea, dar fără voi nu voi reuși. Puterea mea stă în voi, dragi cetățeni. Pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare. Să fim demni de Moldova noastră, să nu o vindem hoților și să nu le permitem altora să o vândă. Duminică să arătăm tuturor că Moldova nu e o bucată de pământ pe care o poți vinde sau cumpăra pe trei arginți, ci casa noastră sfântă’, și-a încheiat ea discursul.

Rămânerea pe calea europeană sau orientarea către Rusia, aceasta este alegerea pe care trebuie să o facă duminică cetățenii Republicii Moldova, chemați să își desemneze reprezentanții în Parlament într-un context tensionat, cu războiul din Ucraina în imediata apropiere, a comentat luni agenția France Presse într-o analiză dedicată scrutinului din această țară.

În total, 23 de partide politice, dar și candidați independenți, concurează pentru cele 101 locuri din Parlamentul de la Chișinău.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), susținut de președinta pro-europeană a țării, Maia Sandu, și aflat la putere din 2021, a pierdut teren din cauza dificultăților economice din fosta republică sovietică, divizată în două tabere ireconciliabile.

Deși cotată în sondaje cu puțin peste 20% din intențiile de vot, formațiunea PAS are totuși șanse să formeze o coaliție de guvernare.

Sursă: AGERPRES

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 19:48

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu

Procesele privind garajele amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Tulcea au fost câștigate în instanță, iar Primăria poate...

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 17:20

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie

Primăria Constanța informează că astăzi au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile...

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 16:07

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu

Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta...

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:11

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare

Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de...

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu