CONSTANȚA: Profesor de religie și preot, cercetat pentru corupere sexuală a unor minori
Bărbatul, cadru didactic la Liceul Energetic, este acuzat că trimis mesaje cu conținut sexual unor elevi.

Publicat de Adina Sîrbu, 22 septembrie 2025, 12:03 / actualizat: 22 septembrie 2025, 13:53
Un profesor de religie din Constanța este cercetat penal pentru corupere sexuală a unor minori, după ce părinții a doi elevi au reclamat faptul că adolescenții au primit imagini cu conținut sexual explicit din partea cadrului didactic.
Este vorba despre Ioan Bogdan Brutaru, în vârstă de 48 de ani, profesor de religie la Liceul Energetic din Constanța și preot la Biserica Buna Vestire din Năvodari, care a predat, în perioada 2020 – 2021, și la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguul” din Constanța.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat, luni, că lucrătorii Poliţiei Mamaia au fost sesizaţi în dimineaţa zilei în curs, prin apel la 112, că un bărbat ar fi încercat să corupă sexual un minor, de 17 ani.
Din primele cercetări a reieşit faptul că minorul în cauză ar fi primit mai multe mesaje cu tentă sexuală. Persoana reclamată, de 48 de ani, este bănuită că, la data de 18 septembrie, ar fi procedat în acelaşi mod şi cu un alt minor, de 16 ani. La acest moment, cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, a mai transmis IPJ Constanţa.
Și Inspectoratul Școlar Județean Constanța a fost sesizat, astăzi, 22 septembrie, cu privire la comportamentul inadecvat al unui cadru didactic față de un elev, petrecut în timpul orelor de curs.
Cităm din e-mailul prin care Inspectoratul Școlar a fost sesizat: (profesorul) „încearcă să îl racoleze pe elev, având cu acesta discuții cu tentă sexuală și chiar trimițând elevului prin aplicația Instagram poze indecente, mai exact poze ce reprezintă organul genital al profesorului.”
Şeful ISJ Constanţa, Sorin Mihai, a spus că, în urma sesizării, a luat legătura cu conducerea unităţii de învăţământ.
Ca urmare a sesizării primite astăzi, 22.09.2025, de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu privire la comportamentul unui cadru didactic față de un elev, am luat legătura cu unitatea de învățământ, solicitând să se sesizeze cu privire la aspectele menționate. În acest sens, unitatea de învățământ trebuie să demareze procedura de cercetare disciplinară, deoarece din sesizare reiese că unele dintre faptele expuse au avut loc în timpul activității didactice a profesorului respectiv. De asemenea, am sesizat și organele competente, punând la dispoziție documentele înregistrate în instituția noastră, au transmis reprezentanții IȘJ Constanța.