UPDATE | După mai multe ore de negocieri, individul cățărat pe podul Agigea a coborât în siguranță
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, bărbatul este la al treilea protest similar din ultimii ani.

Publicat de Adina Sîrbu, 8 septembrie 2025, 07:53 / actualizat: 8 septembrie 2025, 12:46
UPDATE ora 12.15: Bărbatul care s-a urcat pe structura metalică a podului Agigea, azi-dimineață, de unde a amenințat că se aruncă în gol, a coborât în siguranță, după mai multe ore de negocieri.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, individul este la al treilea protest similar din ultimii ani.
La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 06.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 65 de ani, a urcat pe podul de la intrarea în comuna Agigea. La fața locului s-au deplasat mai multe patrule de poliție, un negociator din cadrul Servicului pentru Acțiuni Speciale, precum și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța.
Precizăm că în ultimii ani polițiștii au intervenit de 3 ori, în cazul acestei persoane, pentru dispunerea măsurilor specifice negocierii în situații de criză, restricționarea și redirijarea traficului rutier.
În urma negocierilor desfășurate de către polițistul specializat din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, bărbatul a consimțit să coboare. În acest moment este evaluat medical, urmând a se dispune măsuri în consecință.
___________
Un bărbat s-a urcat, în această dimineață, pe podul de la Agigea în semn de protest și amenință că se aruncă de la înălțime.
La fața locului au sosit polițiști, echipaje de pompieri, SMURD și SAJ, iar circulația rutieră a fost restricționată. Totodată a fost montată o platformă gonflabilă pentru eventualitatea în care bărbatul își va pune în practică amenințările.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC al Poliției Române, „pe DN 39 Constanța-Vama Veche, în localitatea Agigea, județul Constanța, din cauza protestului spontan al unei persoane care s-a urcat pe podul din localitate, traficul rutier a fost restricționat, circulându-se pe o bandă pe fiecare sens. Sunt valori de trafic crescute în ambele direcții și se estimează reluarea normală a circulației după ora 08.00.”
Același bărbat a protestat și în luna martie, când s-a urcat pe structura metalică a podului și, fluturând un tricolor, a cerut „Turul 2 înapoi!”.
De această dată, individul, Ion Plesciuc, în vârstă de 60 de ani, a transmis live pe TikTok protestul.
Potrivit presei locale, este vorba despre același bărbat care, în 2008, a amenințat că va arunca în aer podul Agigea.