Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliștii din Educație continuă protestele până când măsurile asumate de Guvern privind învățământul vor fi anulate

Boicotarea activității continuă, a declarat liderul SLSIP, Mitică Iosif, în emisiunea „Dialoguri la zi”.

Sindicaliștii din Educație continuă protestele până când măsurile asumate de Guvern privind învățământul vor fi anulate

Publicat de Adina Sîrbu, 8 septembrie 2025, 17:24

Aproximativ 20 000 de cadre didactice au protestat astăzi, în Capitală, împotriva măsurilor asumate de Guvern prin Legea 141/2025 și au cerut demisia ministrului Educației.

Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, după discuțiile cu președintele Nicușor Dan, că șeful statului a luat act de solicitările dascălilor și a propus o altă întâlnire, peste cel mult două luni, timp în care va fi evaluat, în cifre exacte, impactul măsurilor asumate de guvern.

Marius Nistor a subliniat, la ieșirea din Palatul Cotroceni, că vor continua acțiunile de protest până la îndeplinirea celor două obiective, precizând că greva generală „nu este exclusă”.

Și liderul Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar, Mitică Iosif, a declarat, în emisiunea „Dialoguri la zi” de astăzi, că recomandarea sindicaliștilor din educație este ca, de marți, să continue boicotarea activității. Cadrele didactice sunt îndemnate să scrie titlul pe tablă, să anunțe temele pentru acasă și doar să stea de vorbă cu copiii.

„Nu putem să mergem zâmbitori în fața elevilor, când noi am înțeles că măsurile luate prin Legea 141/2025 sunt și împotriva copiilor, a părinților și a noastră. Roadele amare ale aplicării acestei legi se vor vedea după încheierea unui ciclu de învățământ ”, a declarat Mitică Iosif, liderul Sindicatului Liber al Salariaților din învățământul Preuniversitar, în emisiunea „Dialoguri la zi” de astăzi.

„Cadrul didactic era o piatră de temelie în comunitate, iar statutul său era respectat, chiar dacă în clasă erau mult mai mulți elevi decât în prezent, a mai spus liderul sindical în emisiunea realizată  de Liliana Fustanela.

AUDIO | Mamaia, în topul stațiunilor preferate de turiști pentru a petrece Paștele
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 18:17

AUDIO | Mamaia, în topul stațiunilor preferate de turiști pentru a petrece Paștele

Pentru sărbătorile pascale, una dintre opțiunile turiștilor români este litoralul. Mamaia este în continuare în topul stațiunilor căutate,...

AUDIO | Mamaia, în topul stațiunilor preferate de turiști pentru a petrece Paștele
Minivacanța de Paște | Recomandările și măsurile autorităților locale constănțene
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 17:53

Minivacanța de Paște | Recomandările și măsurile autorităților locale constănțene

Sunt ultimele zile în care se cumpără ouă, cozonac și carne de miel pentru sărbătorile care bat la ușă. În ședința Colegiului Prefectural...

Minivacanța de Paște | Recomandările și măsurile autorităților locale constănțene
CONSTANȚA: Cu ocazia Slujbei de Înviere, care va avea loc în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, vor fi impuse restricții de trafic
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 17:26

CONSTANȚA: Cu ocazia Slujbei de Înviere, care va avea loc în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, vor fi impuse restricții de trafic

Învierea Domnului aduce, în fiecare an, lumină, speranță și liniște în sufletele tuturor. Și anul acesta, constănțenii sunt invitați să...

CONSTANȚA: Cu ocazia Slujbei de Înviere, care va avea loc în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, vor fi impuse restricții de trafic
Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru ridicarea și dotarea unui acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 16:57

Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru ridicarea și dotarea unui acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii

Vești bune despre noul Acvariu din Constanța! Primăria a emis astăzi autorizația de construire pentru ridicarea și dotarea unui acvariu în...

Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru ridicarea și dotarea unui acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 16:11

CONSTANȚA: Medicii se așteaptă ca numărul prezentărilor la spital să crească semnificativ în perioada minivacanței de Paște

Peste 38 de mii de pacienți au ajuns, de la începutul acestui an, în Urgența Spitalului Județean Constanța. Este un număr record, spune șefa...

CONSTANȚA: Medicii se așteaptă ca numărul prezentărilor la spital să crească semnificativ în perioada minivacanței de Paște
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:59

ANOFM: A început plata creanțelor salariale restante pentru angajații Liberty Galați, Damen Mangalia și Romaero

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că a început procesul de plată a creanțelor salariale restante pentru...

ANOFM: A început plata creanțelor salariale restante pentru angajații Liberty Galați, Damen Mangalia și Romaero
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:49

Pompierii constănțeni au salvat trei pisici aflate într-o mașină care s-a răsturnat pe DN22, între Lumina și Sibioara

ISU Dobrogea a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN22, între Lumina și Sibioara, unde o mașină s-a răsturnat. La...

Pompierii constănțeni au salvat trei pisici aflate într-o mașină care s-a răsturnat pe DN22, între Lumina și Sibioara
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:32

Încă un cutremur, miercuri, în România

Un cutremur slab, de 3 grade, s-a produs miercuri după-amiaza în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la ora locală 14,09, potrivit...

Încă un cutremur, miercuri, în România