Ascultă Radio România Constanța Live

15 milioane de euro din fonduri europene pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii

Acest lucru devine posibil prin activarea mecanismului european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore.

15 milioane de euro din fonduri europene pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii
Foto: ANAR

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 august 2025, 16:28

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat joi că autorităţile locale din Neamţ şi Suceava vor putea accesa 15 milioane de euro din fonduri europene pentru refacerea infrastructurii afectate de recentele inundaţii.

Acest lucru devine posibil prin activarea mecanismului european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore.

„Azi dimineaţă la ora 10:00 a avut loc reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021 – 2027, la care am participat alături de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, preşedintele CJ Neamţ, Daniel Harpa, alte autorităţi locale, mediul de afaceri, mediul academic, precum şi preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Regională, Vasile Asandei. Am aprobat Prioritatea 10, care se numeşte „O regiune alături de cetăţeni – RESTORE”. Practic am reuşit să transformăm în implementare acea discuţie legată de activitatea mecanismului RESTORE. Este o premieră – aş îndrăzni să spun – europeană. În sensul că în trei săptămâni să putem avea această modificare”, a spus ministrul, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Dragoş Pîslaru a afirmat că finanţarea de 15 milioane de euro necesită doar 2% cofinanţare locală.

„Mâine modificarea va fi finalizată în sistemul informatic european legat de fondurile europene de coeziune. Practic, de mâine cheltuiala devine eligibilă pentru o sumă alocată de 15 milioane de euro, destinată refacerii infrastructurii drumurilor, podeţelor, podurilor, toate lucrurile care sunt în acest moment afectate dramatic, ca urmare a inundaţiilor. (…) În acest moment, lucrurile sunt în mâna autorităţilor locale, pentru pregătirea studiilor de fezabilitate, pentru a trece imediat la reconstrucţie, aşa cum este nevoie”, a precizat el.

Sursa – TVR.info

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
Social luni, 7 septembrie 2026, 11:54

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat

Munca lor nu se termină niciodată, nu au zile libere, îngrijesc persoane cu nevoi speciale și, cu toate acestea, câștigă salariul minim pe...

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:10

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 14:00

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat

Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse,...

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat
Social vineri, 4 septembrie 2026, 14:34

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița

Un început de an școlar mai frumos pentru zeci de copii din parohiile Horia și Miorița. Aceștia au primit ghiozdane și rechizite, în cadrul...

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița
Social vineri, 4 septembrie 2026, 10:12

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis
Social miercuri, 2 septembrie 2026, 20:32

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală începând din 17 septembrie, pe termen nelimitat, după ce va organiza o grevă de avertisment...

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie