Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav. Un tânăr a decedat
Apel 112.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 august 2025, 07:43
Un accident rutier grav s-a petrecut în jurul orei 2 dimineața, între localitatea Sibioara și Năvodari, pe DC 86.
La fața locului au intervenit două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD.
Trei bărbați găsiți la fața locului prezentau politraumatisme minore.
Un al patrulea bărbat, de 25 de ani, a fost găsit în stop cardiorespirator și declarat decedat.
Cei trei bărbați răniți ușor au vârste cuprinse între 22 și 24 de ani.