Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | Consultații gratuite, în cinci stațiuni din sudul litoralului, în cadrul campaniei “Asumă-ți să fii sănătos”

În total, 46 de medici rezidenți sau specialiști fac voluntariat în cele cinci stațiuni din sudul litoralului.

AUDIO | Consultații gratuite, în cinci stațiuni din sudul litoralului, în cadrul campaniei “Asumă-ți să fii sănătos”

Publicat de Doina Sirbu, 13 august 2025, 07:04

Vacanța în cinci stațiuni din sudul litoralului include, săptămâna aceasta, și consultații gratuite pentru turiști, indiferent de vârstă. Pentru al cincilea an consecutiv, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila desfășoară campania “Asumă-ți să fii sănătos” în cadrul căreia zeci de medici rezidenți și specialiști oferă consultații dermatologice, endocrinologice, pediatrice și, în premieră vara aceasta, pneumologice.

Universitatea nu are doar rolul de a pregăti viitorii specialiști în domeniul medical și de a face cercetare, ci și în domeniul social, de a face prevenție și educație”, a declarat, pentru Radio Constanța, rectorul Universității Medicină și Farmacie Carol Davila, prof. univ. dr. Viorel Jinga, care a anunțat că medici dintr-o altă specialitate se vor alătura campaniei începând de anul viitor.

Pe plaja din Olimp, la fel ca în cele din Mangalia, Saturn, Neptun și Jupiter, corturi mari de armată sunt transformate în cabinete de pediatrie, pneumologie, endocrinologie și dermatologie. Într-unul dintre corturi, un medic rezident cântărește și măsoară înălțimea unei fetițe, alături un alt doctor tânăr îi explică unui bărbat cum se face o spirometrie. Uneori se formează cozi, în special acolo unde dermatologii oferă consultații, dar oamenii sunt interesați și de sfaturile endocrinologilor. Turiștii sunt încântați că pot beneficia de evaluări fără programare și fără costuri. “Este o acțiune minunată și benefică. Dacă vrei să mergi la un specialist, trebuie să duci la medicul de familie să iei bilet de trimitere, cu bilet de trimitere trebuie să aștepți până îți vine rândul. Așa e foarte bine”, ne-a spus o turistă din Brașov, care a trecut pe la toate cabinetele, împreună cu fiica sa. “E un lucru bun. Poți să beneficiezi de un consult la care, în mod normal, nu te-ai duce”, ne-a mărturisit un turist din București, care își aștepta rândul la o examinare dermatologică. “O chestie de aici poate merge mai departe. Dacă ți se semnalează ceva grav, te poți duce mai departe să îți faci investigații la tine acasă sau unde știi tu mai bine”, ne-a declarat o altă turistă din județul Brașov.

Și au fost situații în care turiștii au descoperit că au probleme de sănătate, unele foarte grave, în cadrul campaniei “Asumă-ți să fii sănătos” a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București. Rectorul universității, prof. univ. dr. Viorel Jinga spune că a devenit un eveniment de tradiție, care se dezvoltă de la an la an. “În cele patru ediții anterioare au fost consultați 16.550 de turiști. Am început, în primii doi ani, cu dermatologia și endocrinologia, s-a adăugat apoi pediatria, iar în premieră în acest an, pneumologia. Pentru anul viitor s-a oferit specialitatea de boli infecțioase, pentru teste de hepatita B. A cincea ediție a debutat destul de bine, în prima zi au fost 800 de turiști. Sunt consultații absolut gratuite și e bine să vină, mai ales din punct de vedere dermatologic se descoperă leziuni pre-neoplazice sau chiar neoplazice. Universitatea nu are doar rolul de a pregăti viitorii specialiști în domeniul medical și de a face cercetare, ci și în domeniul social, de a face prevenție și educație”.

În total, 46 de medici rezidenți sau specialiști fac voluntariat în cele cinci stațiuni din sudul litoralului. Consultațiile medicale sunt oferite de către Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București prin Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și, o premieră pentru cea de-a cincea ediție, Societatea Romana de Pneumologie, campania având suportul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța. Până în data de 15 august, consultațiile se vor face intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, iar sâmbătă, 16 august, programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

Corturile sunt amplasate lângă următoarele repere:

  1. Olimp – plajă Hotel Meduza
  2. Neptun – plajă în zona punct Salvamar
  3. Jupiter – plaja hotel Hercules
  4. Saturn – plajă lângă punct SMURD
  5. Mangalia – plajă în zona punct Salvamar

Redactor: Cătălina Radu

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:32

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului de îngheț pe lacuri și acumulări de apă, în această perioadă. „Temperaturile scăzute din...

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:28

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)

Frigul extrem din ultimele zile a transformat lacurile și canalele din județul Tulcea în adevărate patinoare naturale. La Jurilovca, lacul Razelm...

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 07:29

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică şi mai multe avertizări Cod Galben de ger şi temperaturi deosebit de...

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 17:06

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025

În perioada 01-31.12.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de verificare și control conform Programului...

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 15:48

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” participă, în perioada 6-18 ianuarie, la cea de-a opta activare a Grupului operativ...

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 12:58

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi

Programul „Permis pentru viitor” oferă tinerilor din medii defavorizate șansa de a-și construi un viitor profesional mai bun, prin obținerea...

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:23

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis următoarele avertizări meteorologice: Cod galben- temperaturi deosebit de scăzute Interval de...

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 10:32

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia

Un bărbat a suferit arsuri, iar o tânără o plagă la un picior în urma unei explozii produse, sâmbătă, într-un bloc din Alba Iulia....

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia