Ascultă Radio România Constanța Live

Ilie Bolojan, consultări cu federațiile sindicale din învățământ: Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani

Șeful Guvernului a solicitat Ministerului Educației să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

Ilie Bolojan, consultări cu federațiile sindicale din învățământ: Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 august 2025, 15:45

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Educației, Daniel David, au avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.

”Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație.

De asemenea, Bolojan a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere.

”Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat premierul.

Șeful Guvernului a solicitat Ministerului Educației să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv.

Sursa – Agerpres

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social vineri, 27 februarie 2026, 11:07

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ

Vineri, între orele 11.00 – 13.00, are loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța organizat de Sindicatul Europol...

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile
Social vineri, 27 februarie 2026, 09:47

MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile

Aproximativ 100 de salariați ai Șantierului Naval din Mangalia au protestat în această dimineață, după ce s-au strâns mai multe nemulțumiri...

MANGALIA: Protest spontan la Șantierul Naval. Angajații nu și-au primit salariile
MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi
Social joi, 26 februarie 2026, 08:01

MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi

Două obiective importante de investiții vor fi inaugurate joi în Murfatlar. La ora 08:30, va fi inaugurată noua creșă din orașul Murfatlar,...

MURFATALAR: O creșă și două blocuri pentru tineri, inaugurate joi
CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social marți, 24 februarie 2026, 17:13

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ

Pe data de 27 februarie 2026, între orele 11.00 – 13.00, va avea loc un protest în fața Inspectoratului de Poliție Județean Constanța...

CONSTANȚA: Polițiștii sindicatului EUROPOL protestează în fața sediului IPJ
Social sâmbătă, 21 februarie 2026, 13:10

TULCEA: Marş de protest amânat din cauza condiţiilor meteorologice

Marşul de protest programat pentru sâmbătă, începând cu ora 12:00, în municipiul Tulcea, în semn de nemulţumire faţă de deciziile luate de...

TULCEA: Marş de protest amânat din cauza condiţiilor meteorologice
Social vineri, 20 februarie 2026, 11:11

MEDGIDIA: Ședință de CL. Vot pe bandă rulantă pentru proiectele referitoare la oportunitatea vânzării prin licitație publică a unor terenuri

Consilierii locali din Medgidia au votat pe bandă rulantă proiectele referitoare la oportunitatea vânzării sau inițierea vânzării prin...

MEDGIDIA: Ședință de CL. Vot pe bandă rulantă pentru proiectele referitoare la oportunitatea vânzării prin licitație publică a unor terenuri
Social joi, 19 februarie 2026, 13:36

CONSTANȚA: Garda de Mediu continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator

Garda de Mediu Constanța continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator. Comisarul șef...

CONSTANȚA: Garda de Mediu continuă verificările în cazul spațiului verde pe care va fi amenajată o parcare în cartierul Abator
Social joi, 12 februarie 2026, 20:22

FACIAS cere indexarea urgentă a pensiilor. În caz contrar, va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din...

FACIAS cere indexarea urgentă a pensiilor. În caz contrar, va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice