Ascultă Radio România Constanța Live

Cutremur de 6,1 grade în vestul Turciei, resimțit în oraşe precum Istanbul, Izmir și Bursa

Seismul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudinea mai mare de 4.

Cutremur de 6,1 grade în vestul Turciei, resimțit în oraşe precum Istanbul, Izmir și Bursa
Foto: Ihlas News Agency (IHA) via REUTERS

Publicat de Adina Sîrbu, 11 august 2025, 08:13

Cel puţin zece clădiri s-au prăbuşit şi un număr neprecizat de persoane sunt rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,1 care a avut loc duminică seară în vestul Turciei, au anunţat autorităţile, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Seismul s-a produs la ora locală 19.53 în provincia Balikesir, având epicentrul în zona oraşului Sindirgi, la circa 200 de kilometri distanţă de cel mai mare oraş al Turciei, Istanbul, şi a fost resimţit în mai multe provincii ale ţării.

„Zece clădiri s-au prăbuşit în districtul nostru. Am reuşit să salvăm 4 persoane care se aflau într-o clădire prăbuşită şi încercăm să salvăm alte două. Farmacia aflată la parterul clădirii a fost complet distrusă. Sunt clădiri prăbuşite în multe cartiere. Nu am primit informaţii din mai multe locuri”, a declarat presei primarul oraşului Sindirgi, Serkan Sak.

Bilanţul provizoriu al victimelor comunicat de autorităţi este de 4 răniţi, dar niciunul în stare gravă.

Guvernatorul Istanbulului, Davut Gul, a declarat că nu au fost semnalate pagube majore sau victime în metropola turcă.

Potrivit Agenţiei Turce pentru Gestionarea Dezastrelor (AFAD), cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 kilometri, iar Centrul German de Cercetare Geoştiinţifică (GFZ) a înregistrat magnitudinea seismului la 6,19, la o adâncime de 10 km.

Seismul a fost resimţit pe o rază extinsă, inclusiv în oraşe importante precum Istanbul, Izmir, Bursa şi Kocaeli, iar în ora următoare au fost înregistrate şase replici cu magnitudinea mai mare de 4.

Sursă: AGERPRES

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE