Grădina de Vară din Mamaia, afectată de incendiul care a cuprins, joi, un club din stațiune

Publicat de Doina Sirbu, 8 august 2025, 12:26
Ministerul Culturii a fost informat cu privire la producerea unui incendiu în incinta fostei Grădini de Vară din Mamaia, imobil aflat în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm” (RADEF).
Au intervenit prompt echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, respectiv Punctul de Lucru Tomis și Detașamentul Fripis și un echipaj SMURD din cadrul Stației Mamaia.
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, incendiul a afectat mai multe gherete amplasate în apropierea fostului imobil, precum și diverse materiale depozitate de-a lungul timpului de persoane din zonă. De asemenea, au fost afectate și elemente ale unei structuri improvizate, realizate anterior de fostul chiriaș.
Ministerul Culturii, prin intermediul RADEF și în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, va analiza situația la fața locului imediat ce accesul va fi permis de autoritățile abilitate.
Sursă: Ministerul Culturii