Navigație în siguranță în Delta Dunării
Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Iulian Dan Ichim, atrage atenția asupra greșelilor frecvente ce pot duce la accidente grave de navigație.

Publicat de Adina Sîrbu, 7 august 2025, 17:18 / actualizat: 9 august 2025, 17:38
E vară și ești în Deltă. Barca alunecă ușor printre sălcii și cordoane de stuf, firele sunt întinse, iar în aer se amestecă un miros de baltă și… motorină. Liniștea e întreruptă brusc când o șalupă plină ochi te depășește în mare viteză. Pasagerii sunt veseli, muzica duduie, nici urmă de veste de salvare.
Pentru cei care cunosc aceste locuri, astfel de scene nu surprind, mai ales în plin sezon estival. Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Iulian Dan Ichim, explică într-un interviu pentru Radio Constanța cum putem naviga în siguranță pe traseele Deltei Dunării.
În primul rând, să utilizezi o barcă înmatriculată, dacă respectiva ambarcațiune intră în categoria celor înmatriculabile. Apoi, ambarcațiunea să fie cu inventar complet în ceea ce privește mijloacele de salvare PSI (n.r. prevenirea și stingerea incendiilor), deci o stare tehnică corespunzătoare, și să respecte capacitatea de încărcare.
Pe de altă parte, să respecte regulile de navigație în vigoare, foarte clar definite în Regulamentul de Navigație pe Dunăre, și ambarcațiunea să navigheze în zona în care este construită, proiectată și destinată să navigheze. Cu o barcă fluvială nu poți ieși la mare. Conducătorul ambarcațiunii trebuie să aibă o categorie corespunzătoare la permisul de conducere, fie pentru Dunăre, fie pentru apele mării.
Agrement, turism, pescari de duminică. Oamenii vin pentru liniște și aventură, dar, uneori, lasă la mal bunul-simț. De aceea, în fiecare vară, Autoritatea Navală Română organizează o campanie de prevenție și control.
Sunt două categorii de verificări. Pe de o parte, la ambarcațiunile cu motoare până în 150 de cai, în teren se face o verificare a stării tehnice a ambarcațiunii, o inspecție la solicitarea proprietarului. Pe de altă parte, se fac controale care vizează respectarea normelor de siguranță a navigației în teren. Ele se fac periodic și sistematic.
La nivelul Autorității Navale Române, pentru întreg teritoriul țării, în perioada 1 iulie – 15 septembrie, se desfășoară o campanie de control la micile ambarcațiuni, cu scopul de a verifica respectarea reglementărilor în vigoare și de a-i face să conștientizeze, atât conducătorii de ambarcațiuni, cât și pasagerii, riscurile la care se expun.
Navigația, chiar și cea de agrement, nu este o joacă. La prima vedere pare simplu: alegi o destinație, urci în barcă, pornești motorul și te bucuri de o zi cu soare. Dar fără conștientizarea riscurilor, libertatea de mișcare pe apă poate deveni un pericol.
Trebuie să facem o distincție între luciile de apă cu statut juridic de cale navigabilă, ceva similar drumului public pe șosele, și celelalte lucii de apă din interiorul Deltei Dunării, unde accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor e reglementat distinct prin regulile Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Revenind la căile navigabile, în principal constatăm următoarele nereguli: depășirea capacității de încărcare a ambarcațiunilor; lipsa sau nepurtarea vestelor de salvare; nerespectarea regimului de viteză; consum de alcool; lipsa obiectelor de inventar obligatorii la bordul ambarcațiunii; nerespectarea zonei în care ambarcațiunea este destinată să navigheze sau conducerea ambarcațiunii într-o altă zonă decât cea în care permisul de conducere îi dă dreptul conducătorului.
Nicio zi nu seamănă cu alta și fiecare incident vine cu propria lui poveste, dar cadrul e de multe ori același: neatenție, exces de zel și viteză amețitoare.
În perioada sezonului estival, asistăm la o intensificare a activităților de turism și agrement în Deltă. Ne confruntăm cu un număr foarte mare de ambarcațiuni, la momentul actual estimăm un număr de peste 2.000, astfel încât și evenimentele care pot apărea au o probabilitate mai mare de a se produce în perioadele de vârf. Nu există o cauză comună, fiecare eveniment în parte având cauzele proprii.
Pentru unii este o afacere de sezon – îți iei o barcă, dai de permis, aduni câțiva turiști și pornești la drum. Dar responsabilitatea nu vine neapărat la pachet cu motorul. Iar turistul relaxat ar trebui să urce la bord echipat cu o doză sănătoasă de discernământ.
Prin aviz către navigatori, am impus celor care desfășoară activități comerciale să scrie pe bordajul ambarcațiunii numărul maxim de persoane admise. Potrivit reglementărilor actuale, pentru orice tip de ambarcațiune de agrement, numărul maxim de persoane admise este de 12. Primul lucru, când observă că ambarcațiunea e aglomerată, să nu urce. Al doilea aspect se referă la conducător, să-l evalueze, pentru că legislația actuală nu impune un sistem de autorizare specific acestui gen de activități și, practic, orice posesor de permis de conducere poate plimba turiști. Să se convingă că acela nu e băut, să nu ofere băuturi conducătorului. Opresc undeva să servească masa, turiștii consumă alcool, îi oferă și conducătorului și creează premisele producerii unor accidente.
Pe apă, răspunderea rămâne la timonă.
Pentru tot ce se întâmplă la bordul ambarcațiunii, responsabilitatea este a conducătorului. Ca sfat pentru a evita situații dificile, pentru cei care practică activități comerciale, e să nu admită la bord grupuri mai mari decât capacitatea de încărcare a ambarcațiunii, să nu admită la bord persoane în stare de ebrietate, iar când au o problemă legată de disciplină în rândul pasagerilor, să ne sesizeze, fie pe noi, fie poliția. Mai toți au telefoane și pot apela prin sistemul 112.
Iar dacă te întrebi cât de periculos poate fi un impact pe apă, gândește-te că o barcă nu frânează la fel ca o mașină. Și nici nu are airbag-uri.
Spre deosebire de autoturisme, concepția și construcția ambarcațiunilor vizează alte aspecte. Dacă vorbim de un impact frontal în cazul unui autoturism la viteza de 40 km/oră, acesta nu are efecte prea mari asupra ocupanților. În schimb, în cazul unei bărci la 40 km/oră, impactul poate avea consecințe fatale.
Redactor: Andreea Dorobăț