Ascultă Radio România Constanța Live

Bright Sky RO, aplicație gratuită pentru victimele violenței în familie

De la începutul anului 2025, în România s-au înregistrat 33 de cazuri de femicid.

Bright Sky RO, aplicație gratuită pentru victimele violenței în familie

Publicat de Adina Sîrbu, 7 august 2025, 15:29

Poliția Română, în parteneriat cu Fundația Vodafone România, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, a dezvoltat aplicația Bright Sky RO, prin intermediul căreia victimele violenței în familie pot solicita ajutor polițiștilor mai ușor și mai rapid când sunt agresate.

Aplicația poate fi descărcată pe orice telefon mobil, iar polițiștii vor interveni în cel mai scurt timp.

Potrivit legii, violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima, relatează Radio România Brașov.

„Dacă partenerul sau cineva din familie te amenință, lovește sau îți face rău în orice fel, cere ajutorul Poliției” este mesajul transmis de Poliția Română odată cu lansarea aplicației Bright Sky RO.

Aplicația este disponibilă, gratuit, în AppStore și Google Play Store, în limbile română, engleză și maghiară.

De la începutul anului 2025, cel puțin 33 de femei au fost ucise, deși partenerul sau fostul partener fusese anterior sancționat de polițiști sau erau emise ordine de restricții.

Cel mai recent caz de femicid a fost confirmat marți, 5 august, în județul Arad, unde un bărbat și-a răpit și ucis cu bestialitate fosta concubină, în vârstă de 28 de ani, mamă a două fetițe. Individul și-a legat fosta parteneră de mașină și a târât-o până a decedat, după care i-a aruncat cadavrul într-un șanț.

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:32

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului de îngheț pe lacuri și acumulări de apă, în această perioadă. „Temperaturile scăzute din...

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:28

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)

Frigul extrem din ultimele zile a transformat lacurile și canalele din județul Tulcea în adevărate patinoare naturale. La Jurilovca, lacul Razelm...

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 07:29

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică şi mai multe avertizări Cod Galben de ger şi temperaturi deosebit de...

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 17:06

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025

În perioada 01-31.12.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de verificare și control conform Programului...

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 15:48

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” participă, în perioada 6-18 ianuarie, la cea de-a opta activare a Grupului operativ...

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 12:58

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi

Programul „Permis pentru viitor” oferă tinerilor din medii defavorizate șansa de a-și construi un viitor profesional mai bun, prin obținerea...

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:23

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis următoarele avertizări meteorologice: Cod galben- temperaturi deosebit de scăzute Interval de...

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 10:32

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia

Un bărbat a suferit arsuri, iar o tânără o plagă la un picior în urma unei explozii produse, sâmbătă, într-un bloc din Alba Iulia....

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia