Ascultă Radio România Constanța Live

Confederațiile sindicale pregătesc revendicări comune, ample acțiuni de protest și strâng semnături pentru greva generală

greva - foto - Radio Constanta

Publicat de Doina Sirbu, 5 august 2025, 16:17

Confederațiile sindicale reprezentative din România vor pregăti un set de revendicări comune, acțiuni de protest la nivelul prefecturilor, din 20 august, și vor strânge semnături pentru declanșarea grevei generale, s-a stabilit, marți, la o întâlnire a liderilor sindicali, pentru a evalua impactul setului de măsuri fiscale.

Potrivit unei adrese către membrii Consiliului Național al CNSLR-Frăția, la întâlnire au participat, pe lângă lideri ai confederației sindicale amintite, reprezentanți ai CNS Cartel Alfa, CSDR și CSN Meridian.

Aceștia au stabilit, de comun acord: pregătirea unui set de revendicări comune, care să cuprindă toate problemele cu care se confruntă organizațiile sindicale și membrii lor, ce va fi înaintat fiecărei Uniuni Județene, pentru a fi transmis parlamentarilor fiecărui județ; organizarea de acțiuni de protest la nivelul prefecturilor, cu participarea unui număr cât mai mare de sindicaliști, începând cu 20 august, în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, intervalul orar urmând a fi stabilit pe plan local; strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale împotriva politicilor sociale și economice ale Guvernului (pentru protejarea liderului de sindicat, în cazul în care va fi acționat în instanță).

De asemenea, se vor lua în considerare acțiunile de protest deja anunțate de către federațiile sindicale din învățământ, în 8 septembrie.

Pe parcursul lunii iulie, confederațiile și federațiile sindicale din administrația centrală și locală, educație, silvicultură, transporturi, agricultură, finanțe etc. au organizat, separat, mai multe acțiuni de protest față de diminuarea salariilor, creșterea taxelor și condițiile de muncă.

Sursă: AGERPRES

Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 10:36

Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie  a emis, duminică, o informare de ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini...

Informare ANM de frig, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, valabilă până joi, în toată țara
„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 09:19

„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași

Câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piața Națiunilor, din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași, pentru...

„Neam ucis de nosocomiale”: Protest tăcut în memoria copiilor morți la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
Trei zile fără curent în localități din județul Brașov. Situația, semnalată de jurnalistul Charlie Ottley
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:28

Trei zile fără curent în localități din județul Brașov. Situația, semnalată de jurnalistul Charlie Ottley

Localitățile Bran, Fundata, Moeciu și Peștera din județul Brașov au rămas, de vineri după-amiază, fără curent, din cauza ninsorilor...

Trei zile fără curent în localități din județul Brașov. Situația, semnalată de jurnalistul Charlie Ottley
IPJ Constanța: Tânărul care a murit astăzi, după ce s-a răsturnat cu mașina, avea permisul suspendat
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:16

IPJ Constanța: Tânărul care a murit astăzi, după ce s-a răsturnat cu mașina, avea permisul suspendat

UPDATE: Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța au precizat că tânărul care a murit, în această dimineață, după ce s-a...

IPJ Constanța: Tânărul care a murit astăzi, după ce s-a răsturnat cu mașina, avea permisul suspendat
Actualitate duminică, 5 octombrie 2025, 08:04

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut de polițiștii eleni în apropierea aeroportului din Salonic, Grecia. În urma cooperării...

Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia
Actualitate sâmbătă, 4 octombrie 2025, 15:36

CONSTANȚA: Un bebeluș de două luni a fost găsit decedat

Astăzi, în jurul orei 12.30, polițiștii Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o adresă din municipiul...

CONSTANȚA: Un bebeluș de două luni a fost găsit decedat
Actualitate sâmbătă, 4 octombrie 2025, 14:52

CONSTANȚA: Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați

Pentru al 12-lea an consecutiv, grupul BabyWearing Constanța va sărbători în perioada 6-12 octombrie 2025, Săptămâna Internațională a...

CONSTANȚA: Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați
Actualitate sâmbătă, 4 octombrie 2025, 12:29

Bolojan: În cele 100 de zile de guvernare am luat măsurile necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că în perioada scursă de la instalarea la Palatul Victoria, 100 de zile, Guvernul pe care-l conduce a...

Bolojan: În cele 100 de zile de guvernare am luat măsurile necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României