Ascultă Radio România Constanța Live

Doi inculpați în dosarul de corupție din Portul Constanța au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Comunicat DNA.

Doi inculpați în dosarul de corupție din Portul Constanța au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Publicat de Adina Sîrbu, 31 iulie 2025, 10:51

Două persoane au fost trimise în faţa judecătorilor de procurorii anticorupţie cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul privind infracţiuni de corupție din Portul Constanţa.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, pentru Ţ.L., angajat al unor societăţi comerciale care activează în Portul Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, şi B.R., asociat şi administrator în cadrul unei societăţi comerciale care activează în Portul Constanţa, tot pentru dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în acordurile de recunoaştere a vinovăţiei că, la data de 20 ianuarie, angajatul, urmărind obţinerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului „Umpluturi şi sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă a Portului Constanţa şi organizarea execuţiei lucrărilor”, în valoare de 124.625.548 de lei (echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro), aflat în procedură de licitaţie, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro (reprezentând 1% din valoarea contractului), pentru ca funcţionari publici cu atribuţii decizionale din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime SA Constanţa să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea să fie declarată câştigătoare.

Ulterior, pe 4 şi 6 februarie, în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi prin două acţiuni succesive, bărbatul ar fi oferit, prin intermediul aceleiaşi persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro.

Cea de-a doua persoană pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, la data de 11 decembrie 2024, urmărind obţinerea aprobării unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanţa prin firma pe care o administra, i-ar fi remis lui Cătălin-Viorel Cristea, funcţionar public la Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea şi, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă şi de către alţi funcţionari publici din cadrul companiei a actelor necesare obţinerii de avize, aprobări şi licenţă de lucru, menţionează procurorii.

Cu privire la inculpatul Ţ.L., procurorii anticorupţie au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, în vederea confiscării speciale de către instanţa de judecată.

Inculpații şi-au asumat în totalitate faptele comise şi au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupţie ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt, potrivit DNA.

În prezenţa avocaţilor, aceştia au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mişcare acţiunile penale şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni pentru angajat şi o pedeapsă de un an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru administratorul firmei, informează anchetatorii.

Totodată, cei doi au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile fiecare.

Dosarele de urmărire penală şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca