Vreme toridă, în Dobrogea
Maxime termice de până la 39 de grade, până la finalul săptămânii

Publicat de Adina Sîrbu, 23 iulie 2025, 07:10
Valul de caniculă și disconfort termic persistă în sudul țării, inclusiv în zona continentală a județului Constanța, aflată sub Cod Galben cel puțin până joi dimineața.
Miercuri, în Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, mai coborâte pe litoral și în deltă, unde se vor încadra între 30 și 32 de grade. Minimele nocturne vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, în jumătatea sudică a Dobrogei, cand vor fi averse și descărcări electrice, iar pe timpul zilei, vântul va avea unele intensificări trecătoare.
Și joi, vremea va fi caniculară, cu maxime între 33 și 37 de grade, mai scăzute pe litoral, între 29 și 32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va fi alert în zona de coastă. Nici noaptea nu se răcorește, fiind anunțate minime între 19 și 24 de grade.
Pentru vineri, meteorologii anunță cer variabil, intensificări de vânt pe litoral și maxime termice între 33 și 38 de grade, cu 30…32 de grade pe litoral și în deltă, și minime nocturne de la 20 la 25 de grade.
Sâmbătă, vremea caniculară și disconfortul termic vor persista, iar indicele temperatură va depăși, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, vântul va avea unele intensificări trecătoare, iar temperaturile maxime se vor situa între 34 și 39 de grade, cu 30 și 33 de grade pe litoral.
Atenție! Apa mării s-a răcit din nou și nu are mai mult de 15 grade. Fenomenul de upwelling a determinat răcirea apei pe întreg litoralul.