Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliștii CT BUS amenință cu greve de avertisment

Sindicaliștii CT BUS amenință cu greve de avertisment
Foto: CT BUS

Publicat de Doina Sirbu, 22 iulie 2025, 08:09

Angajații CT BUS se pregătesc de grevă. După numeroase întâlniri eșuate între sindicate și conducerea societății, a fost declanșat conflictul de muncă.  Primul pas va fi organizarea unei greve de avertisment, spun sindicaliștii. Potrivit acestora, conducerea societății le-a cerut să renunțe la unele drepturi prevăzute în vechiul Contract Colectiv de Muncă.

Sunt unele obținute de la Revoluție. O primă de Crăciun, de Paște, sub formă de ajutor social. Aveam ajutoare sociale, în caz de deces al angajatului, caz de deces al unui membru al familiei. Mai aveam două zile suplimentare de concediu pentru cei care lucrează în situații deosebite, cum suntem noi șoferii. Se pot obține până la șase zile. Am avut acum câțiva ani șase zile, am ajuns la trei, am mai pierdut una și acum actuala conducere ne solicită să semnăm și să ne pierdem și cele două zile”, a declarat liderul Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe, Gheorghe Bogdan.

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:31

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul guvernamental de avizare și...

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului
Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:19

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan

Într-o demonstrație continuă a angajamentului neclintit al Statelor Unite față de pacea, securitatea și stabilitatea regională, forțe și...

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan
Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 19:53

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității

Sectorul turistic din România are nevoie de măsuri urgente de susținere, printre care menținerea voucherelor de vacanță, înființarea unui...

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității
VIDEO | CONSTANȚA: Regulile de igienă din Spitalul Județean, încălcate de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 18:38

VIDEO | CONSTANȚA: Regulile de igienă din Spitalul Județean, încălcate de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a vizitat, astăzi, Spitalul Județean de Urgență Constanța. De remarcat că șeful...

VIDEO | CONSTANȚA: Regulile de igienă din Spitalul Județean, încălcate de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 17:33

Procurorii propun ca anchetarea magistraților pentru infracțiuni de corupție să revină la DNA

Majoritatea procurorilor subliniază că este necesară revenirea în competența Direcției Naționale Anticorupție investigarea infracțiunilor de...

Procurorii propun ca anchetarea magistraților pentru infracțiuni de corupție să revină la DNA
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 17:25

Nicușor Dan: România nu este subiectul raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA

România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, iar referirile din document...

Nicușor Dan: România nu este subiectul raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 16:56

Organizațiile de mediu cer stoparea construcțiilor pe taluzurile Constanței și se opun șoselei de coastă

Rețeaua pentru Natură Urbană și ONG Mare Nostrum solicită Primăriei Constanța să nu accepte construcții private de ansambluri rezidențiale...

Organizațiile de mediu cer stoparea construcțiilor pe taluzurile Constanței și se opun șoselei de coastă
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 16:12

Pompier constănțean, erou în timpul liber

Drumul spre casă se poate transforma, uneori, într-un moment care îți pune la încercare instinctele, pregătirea și curajul. Pentru tânărul...

Pompier constănțean, erou în timpul liber