Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA/TULCEA: Grevă generală în primării. Care sunt localitățile în care vor avea loc acțiuni de protest

Sindicaliștii denunță printre altele și o „subfinanțare cronică” la nivelul comunelor.

greva - foto - Radio Constanta

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 iulie 2025, 19:24

Angajaţii din primării intră pe 30 iulie în grevă, nemulţumiţi că nu au fost consultaţi cu privire la măsurile care-i privesc şi care vor fi incluse în cel de-al doilea pachet fiscal anunţat de premier.

Sindicaliștii denunță printre altele și o „subfinanțare cronică” la nivelul comunelor.

Miercuri, 23 iulie, va fi declanșată greva de avertisment, iar miercuri, 30 iulie, se va ajunge la grevă generală.

Miercuri, timp de două ore primăriile din țară vor fi închise lucrului cu publicul, între orele 11:00 și 13:00, iar peste o săptămână se va intra în grevă generală dacă Guvernul nu se așează la discuții cu reprezentații administrației publice locale.

Din județul Constanța participă angajații primăriilor din Băneasa, Castelu, Cerchezu, Cuza Vodă, Siliștea, Topalu, Ion Corvin, Ciocârlia, 23 August, Saligny, Topraisar, Cumpăna, Negru Vodă și Mihai Viteazu.

Județul Tulcea: Ceatalchioi, Horia, Mihai Bravu, Grindu, Jurilovca, Topolog, Casimcea, Ostrov, Măcin, Niculițel, Hamcearca, Ceamurlia de Jos, Peceneaga și Turcoaia.

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
Social luni, 7 septembrie 2026, 11:54

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat

Munca lor nu se termină niciodată, nu au zile libere, îngrijesc persoane cu nevoi speciale și, cu toate acestea, câștigă salariul minim pe...

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:10

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 14:00

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat

Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse,...

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat
Social vineri, 4 septembrie 2026, 14:34

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița

Un început de an școlar mai frumos pentru zeci de copii din parohiile Horia și Miorița. Aceștia au primit ghiozdane și rechizite, în cadrul...

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița
Social vineri, 4 septembrie 2026, 10:12

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis
Social miercuri, 2 septembrie 2026, 20:32

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală începând din 17 septembrie, pe termen nelimitat, după ce va organiza o grevă de avertisment...

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie