Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 9.500 de candidaţi susţin proba scrisă a examenului de definitivat în învățământ

La Constanța, 318 de candidați, la 35 de discipline, sunt așteptați să participe la examen.

Peste 9.500 de candidaţi susţin proba scrisă a examenului de definitivat în învățământ
Foto: Ilustrativă

Publicat de Adina Sîrbu, 8 iulie 2025, 07:28

Proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ – sesiunea 2025 se va desfăşura marţi, în 42 de centre – câte unul în fiecare judeţ.

Sunt aşteptaţi să participe peste 9.500 de candidaţi (dintr-un total de peste 9.900 înscrişi), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; deţin calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs; au avut cel puţin 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

La Constanța, 318 de candidați, la 35 de discipline, sunt așteptați să participe la examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar – sesiunea 2025.

Proba scrisă are loc marți, 08 iulie 2025, începând cu ora 09.00, la Centrul de examen Școala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța.

Intervalul orar în care candidații au acces în sala de examen este 7.30 – 8.00, pe baza actului de identitate.

Proba începe la ora 9.00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă), precizează Ministerul Educaţiei.

Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se execută cu creion negru.

Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate. Materialele și/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Candidații care, în timpul desfășurării probei scrise, sunt surprinși copiind, primind sau transmițând soluții cu privire la subiecte sunt eliminați din examen. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă.

Cei eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare, iar sesiunea în care au fost eliminați din examen este luată în considerare între cele două sesiuni fără taxă prevăzută de lege.

Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare.

După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe pagina web dedicată (ora 15.00) şi la avizierele centrelor de examen.

Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidaţi care pot susţine proba scrisă sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.518 candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.632), educaţie fizică şi sport (751) şi consiliere psihopedagogică (408).

Toate spaţiile alocate examenului (sălile în care se desfăşoară proba scrisă, precum şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline.

Afișarea rezultatelor inițiale se va realiza în data de 15 iulie 2025, la centrul de examen și pe site-ul www.edu.ro.

Contestațiile se înregistrează la centrul de examen Școala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța în zilele de 15 iulie 2025, până la ora 20.00, și 16 iulie 2024, între orele 9.00 și 12.00, sau pot fi transmise prin e-mail (conform afișajului din centrul de examen și site-ul IȘJ Constanța).

Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen și pe site-ul www.edu.ro, în data de 21 iulie 2025. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Prin accesul la definitivarea în învăţământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant şi pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, potrivit MEC.

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susţinut fără taxă de cel mult 3 ori.

Având în vedere prognoza meteorologică anunţată pentru ziua de marţi, 8 iulie (caniculă), Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să ia măsuri specifice pentru a asigura condiţii de organizare/desfăşurare adecvate acestei situaţii.

În acest sens, în spaţiile destinate probei scrise trebuie să existe sisteme de climatizare corespunzătoare, apă potabilă pentru candidaţi şi membrii comisiilor, precum şi asistenţă medicală pe întreaga durată a probei. De asemenea, se pot lua orice alte măsuri de ordin logistic, în interiorul cadrului formal aprobat, pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare.

Marţi, în intervalul orar 8.00 – 17.00, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţie linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea probei scrise.

Surse: AGERPRES, IȘJ Constanța

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 19:48

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu

Procesele privind garajele amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Tulcea au fost câștigate în instanță, iar Primăria poate...

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 17:20

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie

Primăria Constanța informează că astăzi au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile...

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 16:07

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu

Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta...

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:11

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare

Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de...

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu