ANPIS: 1,213 miliarde de lei, valoarea alocațiilor pentru copii plătite în mai 2025

Publicat de Doina Sirbu, 28 iunie 2025, 14:53
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de 334,88 lei, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
În luna mai 2025, au beneficiat de acest ajutor 3.624.191 copii, cei mai mulți din București (369.870) și din județele Iași (203.429), Suceava (138.507), Constanța (127.052), Cluj (126.000) și Bacău (122.975).
Potrivit ANPIS, cei mai puțini beneficiari au fost înregistrați în județele Tulcea (32.739), Caraș-Severin (37.440), Mehedinți (37.741) și Covasna (37.792).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în județele Botoșani, de 342,56 lei, Caraș-Severin – 342,26 lei și Sălaj – 339,16 lei.
Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Sursă: AGERPRES