Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Negocierile dintre sindicate și conducerea CT Bus, fără rezultat

Joi, urmează o nouă rundă de negocieri, iar în lipsa unui acord, se declanșează conflictul de muncă, a anunțat liderul sindical Gheorghe Bogdan.

CONSTANȚA: Negocierile dintre sindicate și conducerea CT Bus, fără rezultat
Foto: CT BUS

Publicat de Adina Sîrbu, 24 iunie 2025, 14:46

Situația rămâne tensionată la compania de transport în comun CT Bus din Constanța. Negocierile purtate de la începutul anului și până acum între sindicate și conducere nu au avut un rezultat favorabil sindicaliștilor.

De o jumătate de an, angajații nu au Contract Colectiv de Muncă, spune liderul Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe Constanța, Gheorghe Bogdan:

Așteptăm joi, pe 26, să fie o altă ședință de negociere și sperăm să încheiem o dată negocierea, să avem și noi contract de muncă la jumătatea anului. Dacă nu se ajunge la o înțelegere, se declanșează conflictul de muncă și se ia fiecare pas la rând – mediere la ITM, până vom ajunge la grevă. Personal sper să nu ajungem acolo, dar dacă nu semnăm CCM în forma care a fost în anul 2024 și pe care am negociat-o timp de 3 luni în toamna lui 2024, noi nu vom accepta modificări.

Sindicaliștii au trimis o scrisoare consilierilor locali municipali și primarului Vergil Chițac în care au expus problemele cu care se confruntă societatea.

În cursul zilei de mâine vor avea o întâlnire cu mai mulți consilieri locali ai USR, iar joi va urma o nouă rundă de negocieri.

Redactor: Adrian Băncilă

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 19:48

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu

Procesele privind garajele amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Tulcea au fost câștigate în instanță, iar Primăria poate...

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 17:20

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie

Primăria Constanța informează că astăzi au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile...

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 16:07

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu

Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta...

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:11

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare

Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de...

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu