Ascultă Radio România Constanța Live

Mircea Rednic a fost numit antrenor principal la Standard Liege

Mircea Rednic a fost numit antrenor principal la Standard Liege
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 16 iunie 2025, 15:53

Clubul belgian de fotbal Standard Liege a ajuns la un acord cu tehnicianul român Mircea Rednic pentru numirea sa în funcţia de antrenor principal, a anunţat clubul, luni, pe site-ul său oficial.

Rednic (63 ani) a fost jucător la Standard între 1991 şi 1996, cucerind o Cupă a Belgiei (1993) şi încheind de două ori pe locul al doilea în campionat (1993 şi 1995). Fostul internaţional român a antrenat-o pe Standard în sezonul 2012-2013, reuşind calificarea în cupele europene după 7-0 cu KAA Gent în returul unui baraj.

”Sunt foarte onorat să revin acasă. Ultima oară am preluat echipa într-un moment delicat şi am reuşit să ne calificăm în Europa, dezvoltând un lot care a fost protagonist în sezonul următor. Am experienţa şi ambiţia de a lucra cu Marc (Wilmots) pentru binele echipei, al clubului şi al suporterilor, care au un loc important în inima mea”, a declarat Rednic.

La rândul său, directorul sportiv Marc Wilmots a declarat cu acest prilej: ”Mircea Rednic este un antrenor cu multă energie, putere şi experienţă, revine la Standard Liege ca acasă, dar este şi un antrenor care se identifică în întregime cu actualul proiect al clubului. Ştiu că vom fi pe aceeaşi lungime de undă şi că vom lucra strâns pentru a readuce pasiunea şi a reconecta la ADN-ul lui Standard Liege”.

Născut la Hunedoara, pe 9 aprilie 1962, Rednic şi-a început cariera de jucător în 1979 la echipa locală Corvinul Hunedoara (96 de meciuri) înainte de a pleca la Dinamo (212 meciuri) în 1983. El a mai jucat la Bursaspor (1990-1991), Sint-Truiden VV (1996) şi şi-a încheiat cariera la Rapid (89 de meciuri), având şi 83 de selecţii la naţională.

Palmaresul său de jucător numără două titluri de campion cu Dinamo (1984, 1990), trei Cupe ale României (1984, 1986, 1990) cu Dinamo şi una cu Rapid (1998).

Mircea Rednic şi-a început cariera de antrenor în 2000, la Rapid, între performanţele obţinute numărându-se un titlu de campion în 2003 cu Rapid, unul cu Dinamo, în 2007, Cupa României în 2002 cu Rapid, două Supercupe ale României cu Rapid (2002, 2003), Cupa Azerbaidjanului şi locul al doilea în campionat în 2011 cu Hazar Lankaran, finalist al Cupei României în 2016 cu Dinamo.

În perioada 2023-2025 a fost antrenorul echipei UTA Arad. Rednic nu mai activase în străinătate din 2018.

Naționala României este pe locul 51 în clasamentul FIFA
Sport joi, 18 septembrie 2025, 15:25

Naționala României este pe locul 51 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României a coborât trei locuri şi se află pe poziţia 51 în clasamentul FIFA, dat publicităţii astăzi, cu 1462.85...

Naționala României este pe locul 51 în clasamentul FIFA
Sorana Cîrstea a părăsit turneul Korea Open 2025
Sport joi, 18 septembrie 2025, 15:21

Sorana Cîrstea a părăsit turneul Korea Open 2025

Tenismena română Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, a fost învinsă astăzii, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Korea Open,...

Sorana Cîrstea a părăsit turneul Korea Open 2025
Simona Halep: „Tot ce ştiam şi făceam era doar tenis, acum e timpul să descopăr”
Sport joi, 18 septembrie 2025, 11:11

Simona Halep: „Tot ce ştiam şi făceam era doar tenis, acum e timpul să descopăr”

„Mi-am dedicat viaţa tenisului şi tot ce am făcut a fost în această direcţie, mi-a fost greu să mă retrag, dar acum e timpul să...

Simona Halep: „Tot ce ştiam şi făceam era doar tenis, acum e timpul să descopăr”
Trei pugiliste de la CSM Constanța vor boxa în semifinalele Campionatului Național
Sport joi, 18 septembrie 2025, 08:40

Trei pugiliste de la CSM Constanța vor boxa în semifinalele Campionatului Național

Au continuat miercuri după-amiază, meciurile din cadrul Campionatului Național de box feminin de la Eforie Nord. La tineret, categoria 60 kg,...

Trei pugiliste de la CSM Constanța vor boxa în semifinalele Campionatului Național
Sport joi, 18 septembrie 2025, 08:31

Punct important pentru handbaliștii de la CSM Constanţa

CSM Constanţa a terminat la egalitate cu Minaur Baia Mare, 25-25 (11-13), miercuri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 2-a a Ligii...

Punct important pentru handbaliștii de la CSM Constanţa
Sport joi, 18 septembrie 2025, 08:22

Fotbalistele de la Farul Constanţa și-au încheiat parcursul european

Farul Constanţa a fost eliminată din noua competiţie de fotbal feminin Europa Cup de formaţia daneză HB Koege, care s-a impus cu 3-0 (1-0),...

Fotbalistele de la Farul Constanţa și-au încheiat parcursul european
Sport miercuri, 17 septembrie 2025, 16:47

Iuliana Demetrescu va arbitra o partidă în Liga Campionilor la fotbal feminin

Arbitra de fotbal, Iuliana Demetrescu, va conduce mâine la centru partida Ferencváros (Ungaria) – Vålerenga (Norvegia). Meciul face parte din...

Iuliana Demetrescu va arbitra o partidă în Liga Campionilor la fotbal feminin
Sport miercuri, 17 septembrie 2025, 15:50

Jaqueline Cristian a fost eliminată din turneul de la Seul

Jaqueline Cristian, locul 41 WTA, a fost eliminată de britanica Emma Răducanu, numărul 33 mondial şi cap de serie 8, în primul tur al turneului...

Jaqueline Cristian a fost eliminată din turneul de la Seul