Ascultă Radio România Constanța Live

Salvați Copiii lansează campania „Vorbește cu ALEX”, primul AI bullied din lume

Alex, copilul AI, reflectă vocea celor care nu îndrăznesc să vorbească și ne reamintește că bullyingul poate distruge ceea ce un copil are mai de preț: încrederea în sine.

Salvați Copiii lansează campania „Vorbește cu ALEX”, primul AI bullied din lume

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iunie 2025, 11:00

Pentru a evidenția impactul profund și adesea invizibil al bullyingului asupra copiilor, Salvați Copiii lansează campania „Vorbește cu ALEX”, primul experiment social care utilizează inteligența artificială pentru a simula transformările emoționale ale unui copil expus la bullying.

ALEX, un agent AI creat cu profilul unui copil de 9 ani – curios, vesel, pasionat de fotbal și jocuri video, cu o viață echilibrată și sprijin familial – a fost „hrănit” cu peste 5.000 de relatări autentice ale copiilor din școlile din România care au trăit experiențe de bullying. Pe măsură ce aceste experiențe au fost integrate în sistemul său, comportamentul lui ALEX s-a schimbat dramatic: de la deschidere și entuziasm la anxietate, retragere și tăcere. Chiar și pasiunile sale, cândva surse de bucurie, au devenit puncte sensibile, asociate cu umilințele trăite.

Campania desfășurată de Salvați Copiii în parteneriat cu Heist Industries aduce în prim-plan acest fenomen grav printr-o inițiativă care combină tehnologia cu empatia. Alex, copilul AI, a fost creat tocmai pentru a arăta, în mod vizibil și tangibil, cum poate fi transformat un copil de cuvintele celor din jur.

Când l-am terminat de configurat pe Alex ne-am gândit dacă un copil creat din coduri și algoritmi poate fi afectat atât de mult de cuvinte, ce se întâmplă cu un copil real, care simte frică, rușine și singurătate? Alex nu e doar un Agent  AI, ci e o metaforă dureroasă a ceea ce trăiesc mulți copii în fiecare zi. Prin el, vrem să facem consecințele bullyingului tot mai greu de ignorat, a declarat Radu Pilat, Creative Director, Heist Industries.

Acest experiment demonstrează clar cât de mare este influența negativă a bullyingului asupra unui copil. Datele colectate de Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre elevii români declară că au fost victime ale bullyingului – o creștere semnificativă față de 2016 (29%). Tot mai mulți copii asistă frecvent la scene de bullying în școală și online – 79% dintre respondenți spun că au văzut comportamente agresive în mediul digital. Mai grav, 27% dintre copii recunosc că, la un moment dat, au fost chiar ei agresori.

Bullyingul se petrece departe de ochii adulților, este ascuns și este ținut ascuns de către copii pentru că nu au încredere că vor fi crezuți, sprijiniți. Copiii care trec prin situații de bullying, indiferent de rol, simt teamă, umilință, rușine. ALEX este un experiment dureros, dar necesar. Este o simulare a unui copil real care a devenit oglinda miilor de mesaje pe care copiii reali le primesc zilnic. Nimeni nu este imun la bullying, dacă un AI poate fi afectat atât de profund, este greu de imaginat impactul asupra unui copil. Copiii au nevoie de adulți responsabili în școli, în familii și în comunități, au nevoie ca acești adulți să creeze rețele de încredere și suport, mecanisme clare și simple de prevenire a bullyingului, nu mecanisme care amplifică teama și neîncrederea. Copiii au nevoie de siguranță și empatie pentru a învăța și a se dezvolta. Salvați Copiii oferă informare, sprijin emoțional și consiliere psihologică gratuită pentru copiii afectați de bullying, atenționează și completează Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Campania a fost dezvoltată de către Heist Industries, agenția de creație și comunicare care a semnat conceptul creativ, având la bază experiența și expertiza echipei Salvați Copiii în domeniul prevenirii bullyingului. Inițiativa a fost realizată în parteneriat cu agenția de media Spark Media și casa de producție Factor Film. Componenta tehnică a fost asigurată de agenția Invergent, care a dezvoltat agentul AI, Alex.

Salvați Copiii invită publicul să viziteze platforma https://alex.farabullying.ro și să interacționeze cu ALEX. Este o experiență emoționantă, dar mai ales educativă – o lecție despre empatie, durere ascunsă și nevoia urgentă de acțiune. ALEX reflectă vocea copiilor care nu îndrăznesc să vorbească și ne reamintește că bullyingul poate distruge ceea ce un copil are mai de preț: încrederea în sine.

Context:

Campania „Vorbește cu ALEX” – primul AI bullied din lume se derulează sub umbrela Centrului de Resurse Antibullying al Salvați Copiii. Fenomenul bullyingului, ca formă repetitivă de violență psihologică între copii, a devenit o prioritate constantă în activitatea Salvați Copiii, în cadrul preocupării mai largi pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copilului și promovarea sănătății mintale. Încă din 2002, prin înființarea a 5 centre de consiliere pentru copil și familie, organizația și-a asumat un rol fundamental în promovarea educației pozitive, susținerea intervențiilor psihologice specializate și contribuția la politicile publice relevante. Rezultatele sunt notabile: interzicerea prin Legea 272/2004 a pedepselor fizice și tratamentelor umilitoare aplicate copiilor; acordarea de servicii de evaluare, consiliere psihologică și terapie pentru copil și familie gratuite pentru peste 50.500 de copii și părinți (în perioada 2002–2025); analiza sistematică a formelor de violență, inclusiv a bullyingului.

 Salvați Copiii a adus bullyingul pe agenda publică, lansând primul studiu național dedicat acestui fenomen în școli și elaborând programe evidence-based, cu impact dovedit asupra copiilor cu vârste între 3 și 17 ani. Prin aceste inițiative, organizația a contribuit decisiv la recunoașterea gravității bullyingului și la dezvoltarea unor soluții concrete și validate științific, centrate pe siguranța și bunăstarea copilului.

Modelul Grupurilor de Acțiune Antibullying, promovat de Salvați Copiii România, rămâne un instrument esențial în prevenirea și gestionarea fenomenului de bullying, tocmai prin caracterul său participativ, informal și voluntar. Aceste grupuri reunesc copii, părinți și profesori care lucrează împreună pentru a construi un climat bazat pe empatie, cooperare și incluziune – condiții fundamentale pentru reducerea violenței între egali.

Atragem atenția asupra riscului ca atribuțiile acestor grupuri să fie formalizate excesiv în cadrul unor comisii birocratice, care își concentrează activitatea exclusiv pe măsuri reactive sau punitive. Experiența organizației noastre, susținută de date din intervențiile directe în școli, arată că sancțiunile singure nu reduc bullyingul, ci pot accentua marginalizarea și vulnerabilitatea copiilor implicați.

Soluțiile eficiente se bazează pe prevenție, participare reală și cultivarea unor relații sănătoase în comunitatea școlară. Este esențial ca elevii să aibă un rol activ în crearea unui mediu sigur, alături de adulți care îi ascultă, îi implică și le validează contribuția. Doar printr-un efort comun, empatic și coerent putem răspunde cu adevărat nevoilor copiilor.

Sursă: comunicat de presă Organizația Salvați Copiii

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri