Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Scrumbii de Rusalii. Trei zile de experiențe culinare, concerte și ateliere pentru copii

Între 6 și 8 iunie, Satul Pescăresc Tradițional.

TULCEA: Scrumbii de Rusalii. Trei zile de experiențe culinare, concerte și ateliere pentru copii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 iunie 2025, 18:30

Scrumbia de Dunăre nu e doar gustoasă, ci și vestită în toată Europa. Festivalul Scrumbii de Rusalii celebrează acest simbol local cu preparate fel de fel, muzică live, voie bună și activități pentru toate vârstele.

Weekend-ul acesta, între 6 și 8 iunie, Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea devine, timp de trei zile, loc de joacă și de descoperire pentru întreaga familie.

Despre ce ne așteaptă acolo ne spune Bogdan Moldoveanu, coordonatorul evenimentului:

„Scrumbia este un produs specific al acestei zone. Este un produs cu indicație geografică protejată. A fost înregistrat de o companie locală și, grație eforturilor acestei companii, Tulcea este una dintre puținele localități din România care dețin un produs cu indicație geografică protejată. Adică este o recunoaștere oficială la nivel european a faptului că scrumbia afumată este un produs specific Tulcei și o garanție, totodată, a calităților sale deosebite. Este un produs unic în Europa. Pe lângă partea gastronomică, care e cea mai importantă în festival, vom avea parte de ateliere de educație senzorială pentru copii și pentru adulți, susținute de Marian Timofti, somelier și educator, președinte al Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați din România.”

Ce ne puteți spune despre activitățile pentru familii și copii?

„Toate cele trei zile vor fi pline de activități. Începând cu activitățile pentru copii, care vor fi coordonate de un animator, actor, profesionist — și el este tulcean, fost membru al trupei Gașca Zurli — care îi va întreține pe copii, pe pajiște, lângă scenă. Vom avea parte de mini-expediții alături de S.O.R. (Societatea Ornitologică Română). Vor veni cu binocluri, vom putea observa natura din jurul Satului Pescăresc. Satul Pescăresc este așezat chiar la limita unei zone renaturate de lângă municipiul Tulcea. Se numește Zăgan și acolo cuibăresc o mulțime de păsări. Copiii și adulții le vor putea observa alături de profesioniști de la S.O.R., care le vor putea arăta frumusețile acestei zone și vor putea descoperi o mică parte din Delta Dunării, chiar lângă orașul Tulcea. Totodată, încurajăm turismul lent. Vom avea un atelier prin intermediul căruia un antreprenor local ne va prezenta conceptul lui despre ceea ce înseamnă turismul lent.”

Muzica joacă un rol important în cadrul festivalului. Cine urcă pe scenă anul acesta și cum ați ales artiștii?

„L-am cooptat pe Hanno Hofer, liderul trupei Nightlosers. El va fi gazda și sufletul muzical al festivalului. Toți artiștii care vor concerta la festival vor fi prezenți, majoritatea lor, pe tot parcursul festivalului, în ideea în care încercăm să încurajăm spontaneitatea.
Vom avea momente de jam session. Aceste momente de jam session nu pot fi anunțate, ele vor fi spontane. Tocmai de aceea încurajăm participarea pe tot parcursul festivalului.
Bineînțeles că avem și un program prestabilit. Concertele încep la 8 seara și, ca genuri muzicale, variază de la tarafuri tradiționale până la muzică din zona jazz, electroacoustic, blues, folclor dobrogean, reinterpretări.”

Locul ales, Satul Pescăresc, este situat la ieșirea din oraș. Cum ajung vizitatorii acolo?

„Vom avea transport public, în primul rând, și încurajăm vizitatorii să folosească transportul public. Programul autobuzelor este afișat pe site-ul oficial al festivalului, pe scrumbiiderusalii.ro/ . Avem amenajată o parcare. Accesul cu mașini în zona de desfășurare a festivalului este strict oprit, pentru că ne dorim ca lumea să se simtă liberă, copiii să poată alerga liber în toată zona în care se desfășoară activitățile.”

În spatele unui astfel de eveniment e mereu multă muncă de echipă. Cum colaborați cu producătorii locali și cramele din regiune?

„Mobilul festivalului este acela de a încuraja producătorii locali, inclusiv cramele din regiune. Noi ne-am propus ca, prin intermediul festivalului, să dezvoltăm gastronomia locală, să încurajăm antreprenorii din domeniul gastronomiei să-și diversifice meniurile, pentru că bucătăria dobrogeană este foarte bogată și foarte variată. Și, momentan, regăsim foarte puține produse în meniurile restaurantelor. Atrăgând cât mai mulți turiști spre acest festival, sperăm să-i încurajăm să introducă aceste produse, aceste preparate locale și aceste rețete în meniurile lor curente. Chiar dacă noi, pe plan local, poate nu ne dăm seama de valoarea și specificul gastronomiei locale, credem că gastronomia poate fi un motor pentru turismul local. Plecând de la gastronomie, inclusiv prin intermediul festivalului, asta încercăm să le arătăm oamenilor: că Tulcea — și nu doar municipiul Tulcea, ci inclusiv nordul Dobrogei — poate oferi mult mai multe lucruri. Este o zonă foarte bogată cultural, locuită de foarte multe comunități etnice și fiecare comunitate și-a dus aportul ei. Acesta este cel mai important lucru pe care turiștii cred că ar merita să-l descopere în zona noastră.”

Cum contribuie evenimentul la dezvoltarea turismului din zonă?

„Este un mic pas, de fapt. Prin acest eveniment nu ne-am propus să le creăm turiștilor o imagine romanțată. Chiar ne dorim să descopere această zonă așa cum este ea. Iar zona are foarte multe lucruri de oferit — și nu doar turiștilor români, ci și turiștilor străini. Noi folosim, de fapt, gastronomia ca pretext și încercăm, de la gastronomie, să plecăm spre alte zone pe care credem că turiștii le pot descoperi aici. Și e vorba de muzică, de meșteșuguri, de atât de multe lucruri care nu-și găsesc echivalentul în foarte multe alte regiuni ale țării. Avem o unicitate pe care trebuie să o exploatăm.”



Reporter – Andreea Dorobăț

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța