Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | De la piatră cubică la asfalt: cum s-a transformat strada Mahmudiei

Proiectul, cu o valoare estimată între 7 și 8 milioane de lei, a început în toamna lui 2022.

AUDIO | De la piatră cubică la asfalt: cum s-a transformat strada Mahmudiei

Publicat de Doina Sirbu, 3 iunie 2025, 15:25

Strada Mahmudiei din Tulcea, una dintre cele mai circulate artere ale orașului, se apropie în sfârșit de finalul unei transformări istorice. După mai bine de doi ani de șantier, cu praf, zgomot și nervi întinși, asfaltul a început să acopere ceea ce, până nu demult, era un drum ocolit de toată lumea.

Modernizarea nu a fost deloc ușoară. A însemnat rețele noi de apă, canalizare, gaze, electricitate, iluminat și internet – toate coborâte în subteran. S-au scos stâlpii, au dispărut cablurile aeriene, iar piatra cubică, odinioară parte din identitatea locului, a fost înlocuită cu asfalt proaspăt.

Proiectul, cu o valoare estimată între 7 și 8 milioane de lei, a început în toamna lui 2022, odată cu tăierea primilor copaci de pe stradă. A fost un proces complicat – iar pentru cei care locuiesc în zonă, nu tocmai ușor de îndurat.

Acum, odată cu așternerea primului strat de asfalt, strada începe să își recapete funcționalitatea. Dar cum văd tulcenii toate aceste schimbări? Andreea Dorobăț i-a întrebat chiar pe ei.

Redactor: Andreea Dorobăț

 

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE