Ascultă Radio România Constanța Live

Copiii sunt alături de tricolori

Copiii sunt alături de tricolori
Foto: FRF

Publicat de Catalin Donose, 2 iunie 2025, 10:25

Fotbalistul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, duminică seara, înaintea antrenamentului de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, că el şi colegii săi speră într-o victorie în partida din deplasare cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, pentru că îşi doresc din suflet să se califice la turneul final.

‘Urmează două meciuri pe care dorim să le câştigăm. Având în vedere momentul în care ne aflăm, cred că acest meci cu Austria este cel mai greu. Dar meciuri dificile au fost şi la EURO. Cu Austria e un meci foarte important pentru noi şi sperăm să reuşim să-l câştigăm pentru că ne dorim din suflet să ajungem la Mondial’, a spus mijlocaşul.

Aproximativ 800 de copii au participat, duminică seara, la o sesiune de autografe organizată înaintea antrenamentului primei reprezentative aflată în cantonament la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.

De Ziua Copilului, cei mici au avut ocazia să se fotografieze cu ‘tricolorii’, cu selecţionerul Mircea Lucescu, precum şi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi apoi să îi urmărească antrenamentul care a fost deschis publicului în primele 15 minute. La eveniment a participat şi Ianis Hagi, care, deşi indisponibil pentru aceste meciuri, a dorit să-şi revadă colegii şi să îi salute pe micii suporteri.

Prima reprezentativă a României întâlneşte Austria, la 7 iunie (ora 21:45), pe Stadionul ”Ernst-Happel” din Viena şi Cipru, în 10 iunie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile CM 2026.

În primele două meciuri ale preliminariilor, România a pierdut cu Bosnia-Herţegovina (scor 0-1) şi a câştigat cu San Marino (scor 5-1). În clasamentul Grupei H, România ocupă locul 2 în clasament, cu 3 puncte, la egalitate cu Cipru.

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 11:45

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi care va...

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
Sport joi, 29 octombrie 2026, 09:00

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei...

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:40

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat miercuri, cu 3-2 pe terenul echipei Rapid București, în etapa a 3-a din Divizia A1, la finalul...

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:24

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi, care va...

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 17:23

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret

Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al II-lea al UEFA Youth League,...

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 14:11

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 20:00, Danubius Arena devine locul în care pasiunea pentru handbal se unește cu dorința de a face bine! Echipa...

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 07:28

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026

În Franța a început WTT Champions Montpellier 2026, una dintre competițiile spectaculoase ale circuitului, ce se desfășoară până la 1...

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026
Sport marți, 27 octombrie 2026, 11:04

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României

Toate cele 12 meciuri programate marți, miercuri și joi, în perioada 27-29 octombrie, din a doua etapă a grupelor Cupei României Betano...

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României