Ascultă Radio România Constanța Live

Jaqueline Cristian a urcat pe locul 60 WTA după finala de la Rabat

Deși a fost învinsă, tenismena din România a realizat un salt de 14 locuri.

Jaqueline Cristian a urcat pe locul 60 WTA după finala de la Rabat
Foto: WTA

Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 mai 2025, 15:09

Tenismena română Jaqueline Cristian a pierdut sâmbătă, finala turneului WTA250 de la Rabat (Maroc), după ce a fost învinsă de sportiva australiană Maya Joint, în două seturi, cu 6-3, 6-2.

Totuși, românca a urcat de pe locul 74 pe locul 60 mondial, având 1001 puncte.

După o urcare de cinci locuri, Gabriela Ruse este pe locul 80 WTA, cu 808 puncte, în timp ce Anca Todoni a urcat de pe 91 pe 88, cu 770 de puncte.

Irina Camelia Begu a urcat două locuri şi este pe locul 92 mondial, cu 755 puncte, iar Sorana Cîrstea, care a anunţat că nu va participa la Roland Garros (deși este calificată în primul tur pe tabloul principal), a urcat de pe 164 pe locul 161, cu un total de 443 de puncte.

Şi Ana Bogdan a urcat, de pe 175 pe 173, cu 400 de puncte.După o urcare de 4 locuri, în Top 200 a ajuns şi Miriam Bulgaru, care se află acum pe 199, cu 360 puncte.

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 11:45

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi care va...

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
Sport joi, 29 octombrie 2026, 09:00

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei...

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:40

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat miercuri, cu 3-2 pe terenul echipei Rapid București, în etapa a 3-a din Divizia A1, la finalul...

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:24

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi, care va...

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 17:23

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret

Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al II-lea al UEFA Youth League,...

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 14:11

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 20:00, Danubius Arena devine locul în care pasiunea pentru handbal se unește cu dorința de a face bine! Echipa...

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 07:28

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026

În Franța a început WTT Champions Montpellier 2026, una dintre competițiile spectaculoase ale circuitului, ce se desfășoară până la 1...

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026
Sport marți, 27 octombrie 2026, 11:04

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României

Toate cele 12 meciuri programate marți, miercuri și joi, în perioada 27-29 octombrie, din a doua etapă a grupelor Cupei României Betano...

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României