Ascultă Radio România Constanța Live

Din 2026, turiștii din marile orașe ale țării ar putea ajunge pe litoral cu avionul

Legăturile aeriene pe teritoriul țării ar atrage și mai mulți turiști străini, susține Corina Martin, secretar general FPIOR.

Din 2026, turiștii din marile orașe ale țării ar putea ajunge pe litoral cu avionul

Publicat de Adina Sîrbu, 22 mai 2025, 19:24

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) solicită companiilor aeriene să efectueze zboruri în România, între oraşe, pentru ca turiştii să poată călători cu avionul între principalele destinaţii turistice.

Asociaţia Aeroporturilor din România recunoaşte că această problemă nu se va rezolva în acest an, abia de anul viitor este posibil să putem ajunge la Constanţa, spre Litoralul românesc, pe calea aerului.

„Aeroporturile din România operează un număr tot mai mare de destinaţii aeriene nou introduse – ceea ce este benefic pentru circulaţia turistică în afara ţării, dar consider că România are nevoie urgent de un Plan strategic de interconectare între destinaţiile româneşti, astfel încât constănţenii să poată vizita Oradea sau Timişoara sau Cluj, la fel cum timişorenii sau bihorenii ar putea vizita Litoralul Românesc sau Delta Dunării. În prezent, turiştii români ajung mult mai uşor în Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia decât pe Litoralul românesc sau în Bucovina, de exemplu. Dacă vom reuşi să conectăm aerian destinaţiile româneşti, atunci România va putea atrage un număr mult mai mare de turişti străini, care – odată convinşi să viziteze România – ar putea ajunge să viziteze mai multe regiuni turistice, după aterizarea pe Aeroportul din Bucureşti. Desigur, avem nevoie, concomitent, de un buget mult mai însemnat de promovare turistică a României”, a declarat secretarul general al FPIOR, Corina Martin, potrivit unui comunicat de presă.

Prezentă la Sibiu, Corina Martin, a spus joi, într-o conferinţă de presă, că românii preferă să călătorească cu avionul în străinătate.

„Numărul pasagerilor pe aeroporturile din România este în creştere. Aşteptăm o creştere de peste 4% şi în acest an faţă de cele 26 de milioane de pasageri pe care le-au înregistrat aeroporturile României anul trecut. (…) Sigur, pe aeroporturi avem tot mai multe rute aeriene noi introduse, ceea ce înseamnă că românii în continuare doresc să călătorească extern. Se vede şi în numărul de zboruri charter, zborurile charter însemnând acele călătorii în care toţi pasageri se îmbarcă de pe un aeroport, dintr- un oraş din România şi merg într-o destinaţie de vacanţă. Asta însemnând că pe outgoing, adică plecările românilor în străinătate, stăm foarte bine, din ce în ce mai bine. Românii deci călătoresc, de aceea şi mai mulţi pasageri, de aceea şi mai multe zboruri”, a spus Corina Martin.

Potrivit secretarului general al FPIOR, 95% din turiştii din România sunt români şi numai 5% sunt străini. Agenţiile de turism conving greu un turist român să viziteze România şi din cauza lipsei curselor aeriene interne.

„La noi, în agenţii noi ştim foarte bine, dacă convingem un turist străin, britanic sau german sau american să aleagă România (…), atunci cel mai uşor îi va fi să aterizeze în Capitala României, la Bucureşti şi de aici, foarte greu să ajungă să viziteze Maramureşul sau Bucovina sau Delta Dunării sau Litoralul românesc. Deci, mai multe zboruri interne”, a concluzionat Corina Martin.

David Ciceo, preşedinte Asociaţia Aeroporturilor din România şi Director General al Aeroportului Internaţional Cluj, a anunţat că din 2026 este posibil să există zboruri interne spre Constanţa, pentru a ajunge cu avionul la mare.

„În momentul de faţă numărul de zboruri interne este foarte limitat. Chiar din Cluj, aeroportul pe care îl reprezint, nu avem zboruri la Iaşi, nu avem la Timişoara, nu avem nici măcar la Constanţa. Din păcate nu există niciun zbor intern la Constanţa, anul acesta. Sperăm pe viitor să reuşim să realizăm şi zboruri interne între oraşe. Anul acesta nu, începând de anul viitor ne focalizăm pe Constanţa, pe Litoralul românesc, dar bineînţeles şi alte destinaţii, a explicat David Ciceo, în conferinţa de presă.

În perioada 22 – 23 mai se desfăşoară la Sibiu Conferinţa Anuală şi Adunarea Generală a Asociaţiei Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din industria aviaţiei civile de la noi din ţară.

Sursă: AGERPRES

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral
Actualitate duminică, 10 august 2025, 14:51

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral

Pentru al cincilea an consecutiv, campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol...

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral
EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari
Actualitate duminică, 10 august 2025, 14:28

EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari

Un adolescent de 15 ani, din Bacău, diagnosticat cu autism și epilepsie, a fost salvat, astăzi, de la înec de către salvamarii din Eforie Nord....

EFORIE NORD: Adolescent cu probleme medicale, salvat de la înec de salvamari
IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:54

IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost organizate și desfășurate 538 de acțiuni operative, pe linia combaterii traficului de droguri,...

IGPR: Aproape 2 tone de droguri au fost confiscate de polițiști de la începutul anului
ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:30

ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un Cod Roșu de caniculă extremă, valabil luni și marți, în două județe, Cod...

ANM a emis noi avertizări de caniculă extremă, la început de săptămână
Actualitate duminică, 10 august 2025, 12:05

Trafic deviat pe A2 Constanța – București, din cauza unui accident rutier

Un accident rutier s-a produs, astăzi, pe autostrada A2, în zona localităţii Feteşti din judeţul Ialomiţa, anunţă Centrul Infotrafic din...

Trafic deviat pe A2 Constanța – București, din cauza unui accident rutier
Actualitate duminică, 10 august 2025, 11:54

CONSTANȚA: Accident rutier cu 6 mașini implicate, soldat cu 3 victime

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe b-dul I.C. Brădianu din municipiul Constanța, în apropiere de sediul SAJ. Accidentul...

CONSTANȚA: Accident rutier cu 6 mașini implicate, soldat cu 3 victime
Actualitate duminică, 10 august 2025, 11:41

Corul Madrigal şi Cantus Mundi, 8 evenimente la malul mării, în cadrul SEAS 2025

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi revin la malul mării cu 8 evenimente pregătite...

Corul Madrigal şi Cantus Mundi, 8 evenimente la malul mării, în cadrul SEAS 2025
Actualitate duminică, 10 august 2025, 08:23

TULCEA: Misiunea de stingere a incendiului din zona Chilia Veche, sprijinită de o navă multirol

Sâmbătă, în sprijinul forțelor terestre și aeriene implicate în misiunea de stingere a incendiului din zona localității Chilia Veche, care a...

TULCEA: Misiunea de stingere a incendiului din zona Chilia Veche, sprijinită de o navă multirol