Ascultă Radio România Constanța Live

COD GALBEN de averse torențiale și furtuni în Dobrogea

Avertizări ANM de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuată.

COD GALBEN de averse torențiale și furtuni în Dobrogea

Publicat de Adina Sîrbu, 14 mai 2025, 10:55

Meteorologii de la ANM au emis noi avertizări de vreme rea în aproape toată țara, valabile până sâmbătă.

O Informare meteorologică privind intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte și răcire accentuată va intra în vigoare joi, 15 mai, la ora 8.00, și va fi valabilă până sâmbătă, 17 mai, la ora 12.00.

Potrivit specialiștilor de la ANM, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h.

Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

În perioada 15 mai, ora 10.00 – 15 mai, ora 22.00, va fi în vigoare și un Cod Galben de vreme rea, fiind vizate inclusiv județele Constanța și Tulcea.

Astfel, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h.

În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h.Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:32

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului de îngheț pe lacuri și acumulări de apă, în această perioadă. „Temperaturile scăzute din...

DSU: Pericol de îngheț pe lacuri și acumulări de apă. Nu vă aventurați pe gheață!
TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 08:28

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)

Frigul extrem din ultimele zile a transformat lacurile și canalele din județul Tulcea în adevărate patinoare naturale. La Jurilovca, lacul Razelm...

TULCEA: Lacuri și canale transformate de ger în patinoare (FOTO-VIDEO)
COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
Actualitate duminică, 18 ianuarie 2026, 07:29

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică şi mai multe avertizări Cod Galben de ger şi temperaturi deosebit de...

COD GALBEN de frig extrem și ger, duminică și luni, în majoritatea regiunilor
CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 17:06

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025

În perioada 01-31.12.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de verificare și control conform Programului...

CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 467.000 lei, aplicate de ITM în decembrie 2025
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 15:48

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” participă, în perioada 6-18 ianuarie, la cea de-a opta activare a Grupului operativ...

FOTO: Vânătorul de mine M 270, misiuni în cadrul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 12:58

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi

Programul „Permis pentru viitor” oferă tinerilor din medii defavorizate șansa de a-și construi un viitor profesional mai bun, prin obținerea...

„Permis pentru viitor” – programul susține financiar costurile școlii de șoferi
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:23

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis următoarele avertizări meteorologice: Cod galben- temperaturi deosebit de scăzute Interval de...

CONSTANȚA: Coduri galbene de GER actualizate
Actualitate sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 10:32

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia

Un bărbat a suferit arsuri, iar o tânără o plagă la un picior în urma unei explozii produse, sâmbătă, într-un bloc din Alba Iulia....

Două persoane rănite, în urma unei explozii produse într-un bloc din Alba Iulia