SpaceX a făcut în România un test în premieră mondială
Gwynne Shotwel, președintele SpaceX, i-a mulțumit lui Marcel Ciolacu.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 aprilie 2025, 19:37
Gwynne Shotwel, președintele SpaceX, i-a mulțumit lui Marcel Ciolacu, după ce acesta a anunțat că Guvernul României susține dezvoltarea noii tehnologii de sateliți a companiei lui Elon Musk, în condiţiile în care SpaceX a făcut în România un test în premieră mondială.
”Având în vedere rezultatele pozitive ale primului test de acest fel din lume, efectuat de SpaceX în România, Guvernul României susține pe deplin dezvoltarea de noi tehnologii de sateliți NGSO și mandatează ANCOM să analizeze și să promoveze activ revizuirea reglementărilor internaționale actuale privind limitele EPFD”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe platforma X.