Ascultă Radio România Constanța Live

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

În stoc se află între 3.000 și 3.500 de rachete.

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea.

‘Într-adevăr, în ceea ce privește sistemul național antigrindină, în momentul de față este oprit. Cred că ar trebui mult mai bine informată populația, pentru că unii vin cu tot felul de sesizări la Minister, prin care zic să se oprească cu rachetele, pentru că este secetă, nu avem ploi. Pe de-o parte, așa cum ați spus, au fost foarte multe pagube în ultima perioadă și într-adevăr până la toamnă mai e cale lungă și pot apărea mult mai multe lucruri. Într-adevăr, sunt discuții intense la Minister, chiar săptămâna trecută a fost o discuție a ministrului Barbu cu specialiștii de la Antigrindină și cu reprezentanții asociațiilor. Unii solicită redeschiderea, alții nu. Acum este oprit pentru că se fac anumite autorizări’, a precizat Adrian Pintea, la a XI-a ediție a conferinței ‘România – Strategia dezvoltării’, eveniment organizat de ziarul Bursa.

El a menționat că sistemul nu este oprit din cauza faptului de nu sunt bani pentru rachete, având în vedere că în stoc se află între 3.000 și 3.500 de rachete.

De asemenea, secretarul de stat și-a exprimat speranța ca în scurt timp să se ajungă la o cale de mijloc și sistemul să fie redeschis.

Nu în ultimul rând, oficialul MADR a afirmat că România a achiziționat o aeronavă pentru stimularea precipitațiilor.

Sursa – Agerpres

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca