Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării

TULCEA: Operatorii turistici, pesimiști în ceea ce privește sezonul estival în Delta Dunării
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Doina Sirbu, 28 aprilie 2025, 13:18

Unii operatorii turistici din Delta Dunării sunt pesimiști în ceea ce privește sezonul estival din acest an și speră în revenirea vizitatorilor străini, în ciuda gradului de rezervare pe care l-au avut de sărbătorile pascale, de 75%, și al celui pentru minivacanța de 1 mai, care se anunță a fi unul similar.

Reprezentantul unui hotel din Sulina, Giani Suru, a declarat pentru AGERPRES că anul trecut gradul de ocupare a unității pe care o reprezintă în sezonul estival a fost de 80%, în condițiile în care numărul turiștilor străini a scăzut în ultimii ani pe fondul războiului din Ucraina.

‘Ne așteptăm la o scădere anul acesta, la modul general, pentru că situația politică este destul de complicată iar oamenii țin cont de ea. În plus, costul coșului mediu crește foarte mult și afectează turismul. Voucherele de vacanță afectează și ele. Nu știu dacă asta se va întâmpla chiar din acest an, pentru că pe piață mai sunt vouchere de 1.600 de lei de anul trecut neconsumate. Cred că scumpirile din piață vor fi principalul factor pentru care oamenii vor renunța la vacanță sau o vor scurta’, a menționat Giani Suru.

El speră ca anul acesta gradul de ocupare a unității să fie la același nivel cu cel de anul trecut.

‘Turiștii străini au lipsit complet în anii precedenți, dar anul acesta, e o surpriză plăcută, observăm că vin rezervări în proporție de 20% din partea lor. Sper să menținem gradul de ocupare de anul trecut (80% – n.red.) iar în ajutorul nostru să vină acest flux de turiști străini care au lipsit complet anul trecut’, a mai spus reprezentantul hotelului din orașul Sulina.

La rândul său, reprezentanta Muzeului Ivan Patzaichin din satul Mila 23, Lucica Buhaev, și-a exprimat încrederea într-un sezon turistic bun.

‘Pensiunile care vor să colaboreze cu muzeul se laudă că au deja oaspeți pe o perioadă foarte lungă, din primăvară până în toamnă. Mila 23 promite din punct de vedere turistic’, a afirmat Lucica Buhaev.

Delta Dunării, declarată Rezervație a Biosferei în anul 1990, are o suprafață totală de 4.178 kilometri pătrați, 82% din aceasta regăsindu-se pe teritoriul României iar restul, pe cel al Ucrainei. Zonă umedă de importanță internațională, Delta Dunării este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural al UNESCO, numără peste 8.000 de specii, fiind renumită pentru fauna ornitologică. Comunitățile locale din Delta Dunării se caracterizează prin diversitate etnică, principalele ocupații ale persoanelor din localitățile înconjurate de ape fiind pescuitul, turismul și creșterea animalelor.

Sursă: AGERPRES

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:59

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog

În această dimineață, în jurul orei 10.30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea “Ovidius”
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:17

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea “Ovidius”

Ziua de 1 Mai este o zi în care sărbătorim munca …printr-o petrecere, prin relaxare și distracție. Chiar dacă vremea este mai...

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea “Ovidius”
actiune politie, politisti - foto - IPJ Constanta
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:05

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai

Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră din județele Constanța și Tulcea sunt la datorie în aceste zile pentru o...

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai
Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:00

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia

În minivacanța de 1 Mai, au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia. Circulația feroviară a fost închisă la 1...

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 10:46

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii

Ca în fiecare an, micii vor sfârâi pe grătarele românilor în minivacanța de 1 Mai. Sunt gustoși, dar nu tocmai sănătoși, spun medicii care...

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:56

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC, „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie

Expoziția itinerantă cu obiecte din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, „Oglinda frumuseții. De la...

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC, „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:46

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  

Căluți de mare, delicați și timizi, calcani, rândunici de mare, crabi, dar și delfini sunt prietenii subacvatici pe care turiștii i-ar putea...

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:16

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral

Chiar și cu o primăvară… de toamnă, litoralul își așteaptă oaspeții cu un bogat calendar de evenimente pentru cele trei zile ale...

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral