Ascultă Radio România Constanța Live

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif

La funeralii, pentru care sunt luate măsuri sporite de securitate, participă șefi de stat și capete încoronate din întreaga lume.

Ritualurile funerare pentru Suveranul Pontif

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 aprilie 2025, 11:04

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru din Roma unde sunt așteptați să sosească sute de mii de credincioși, alături de 170 de delegații străine, șefi de stat și capete încoronate din întreaga lume. Ceremonia va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.

Sicriul Papei Francisc a fost transferat, miercuri, 23 aprilie, de la capela reședinței Santa Marta, unde a locuit de la alegerea sa din 2013, la Bazilica Sfântul Petru, unde credincioșii i-au adus un ultim omagiu, timp de trei zile. Sicriul deschis al papei a fost așezat în fața altarului mare al bazilicii acoperit de baldachinul monumental din bronz realizat de Bernini, o capodoperă a artei baroce care tocmai a fost restaurată. Contrar tradiției, sicriul deschis, din lemn, al regretatului Papă, purtând o mitră albă și casulă roșie, cu un rozariu în mâini, a fost expus fără catafalc, pe un suport aflat la sol, conform cererii exprese a papei, care a aspirat la mai multă simplitate și sobrietate în riturile funerare papale. Începând de miercuri, ora 11:00 (09:00 GMT) până vineri, ora 08:00 (06:00 GMT), ‘peste 128.000 de persoane’ au stat la coadă la Bazilica Sfântul Petru pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranului pontif.

La funeralii, pentru care sunt luate măsuri sporite de securitate, participă șefi de stat și capete încoronate din întreaga lume, printre care președintele american Donald Trump, președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dar și președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Și-au anunțat prezența, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz, secretarul general al ONU, Antonio Guterres. De asemenea vor fi prezenți regele Felipe al VI-lea și regina Letizia ai Spaniei, Albert al II-lea de Monaco și soția sa, Charlene. Rusia va fi reprezentată la funeralii de ministrul Culturii, Olga Liubimova, ‘la decizia președintelui Vladimir Putin’.

După Liturghie, care începe la ora locală 10:00 (08:00 GMT), sicriul va fi transferat în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, dedicată Fecioarei Maria, unde papa va fi înhumat conform dorinței sale.

Vaticanul a anunțat nouă zile de doliu, începând de sâmbătă, 26 aprilie. În timpul acestor ‘novemdiales’, vor avea loc celebrări solemne în fiecare zi la Bazilica Sfântul Petru, până la 4 mai.

Mormântul Papei Francisc, de la bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, realizat din marmură, va purta o singură inscripție ‘Franciscus’, adică Francisc în latină. Mormântul va putea fi vizitat începând din dimineața zilei de duminică, 27 aprilie, a anunțat directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni.

***

Rituri liturgice speciale sunt folosite pentru Înmormântarea Papală, pentru Conclav și pentru Inaugurarea Pontificatului. (sursa: https://gcatholic.org)

În 2024, Vaticanul a publicat o nouă ediție a ritualurilor funerare pentru Suveranul Pontif.

Oficiul pentru celebrările liturgice ale Suveranului Pontif a editat redactarea și publicarea celei de-a doua ediții tipice a cărții liturgice ‘Ordo Exsequiarum Romani Pontificis’, aprobată la 29 aprilie 2024 de papa Francisc. (sursa: https://www.vaticannews.va)

Cartea liturgică este prezentată ca o nouă ediție a precedentei ‘editio typica’ ‘Ordo Exsequiarum Romani Pontificis’ aprobată în 1998 de papa Ioan Paul al II-lea și publicată în 2000, utilizată la funeraliile acestuia în 2005 și, cu unele adaptări, la funeraliile papei emerit Benedict al XVI-lea în 2023.

Printre noutățile introduse se numără constatarea decesului care nu se mai face în camera defunctului, ci în capelă, depunerea imediată în interiorul sicriului, expunerea la venerația credincioșilor a trupului Papei așezat deja în sicriul deschis și eliminarea celor trei sicrie tradiționale din chiparos, plumb și stejar.

Cele trei ‘stațiuni’ clasice au fost păstrate: cea din casa defunctului, cea din Bazilica vaticană și cea de la locul înmormântării.

Prima stațiune ‘în casa defunctului’ prevede noutățile legate de constatarea decesului în capela sa privată, în locul camerei sale, și de depunerea trupului neînsuflețit în unicul sicriu de lemn, înainte de a fi transferat la bazilică. A fost eliminată prima transferare la Palatul Apostolic.

A doua stațiune în ‘Bazilica vaticană’ ia în considerare o singură transferare în bazilica Sfântul Petru, închiderea sicriului și Liturghia înmormântării.

În bazilica Vaticanului, trupul neînsuflețit al papei este expus direct în sicriu și ‘nu mai este pus pe catafalc’. De asemenea, în conformitate cu ‘Ceremoniale Episcoporum’ pentru funeraliile episcopului diecezan, cârja pastorală a papei nu va fi pusă lângă sicriu în timpul acestei expuneri.

Ultima stațiune, cea de-a treia include transportarea sicriului la mormânt și înhumarea.

‘Această stațiune’, explică Ravelli (arhiepiscopul Diego Ravelli, maestru al celebrărilor liturgice pontificale – n.r.), ‘a suferit o simplificare semnificativă datorită eliminării depunerii și închiderii sicriului de chiparos într-un al doilea sicriu de plumb și apoi într-un al treilea de stejar sau alt lemn’. (www.vaticannews.va)

Un alt element nou constă în introducerea indicațiilor necesare pentru o eventuală înmormântare în alt loc decât Bazilica vaticană.

În cazul papei Francisc, acesta a declarat intr-un interviu în 2023 că vrea să fie înmormântat în bazilica Sfânta Maria cea Mare din Roma și că locul de veci este deja pregătit.

‘Vreau să fiu înmormântat în bazilica Sfânta Maria cea Mare. Locul este deja pregătit’, a spus fără ezitare papa Francisc în interviu. ‘Este marea mea devoțiune’, a spus papa Francisc. ‘Înainte, când veneam, mergeam acolo de fiecare dată, duminică dimineața, când eram la Roma și zăboveam o vreme acolo. Este o legătură foarte mare’.

Ultimul capitol al cărții liturgice este dedicat dispozițiilor pentru ‘novendiale’, Liturghii pentru odihna veșnică a papei decedat, celebrate timp de nouă zile consecutive începând cu Liturghia de înmormântare. În ritual sunt incluse patru formulare de rugăciune, la alegere (nu trei, cum era în ediția precedentă), fiind preluate formularele oferite de Missale Romanum pentru un papă decedat și cel pentru un episcop diecezan decedat.

Sursa / foto – Agerpres

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti