Ascultă Radio România Constanța Live

Ioan Suciu este noul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică

Ioan Suciu este noul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 25 aprilie 2025, 17:20

Medaliat la Mondiale, Europene şi Jocurile Olimpice, Ioan Suciu a câştigat, vineri, alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Casa Olimpică din Capitală la care au participat 62 din cele 64 de cluburi afiliate.

Suciu, care a ocupat până în prezent funcţia de vicepreşedinte al FRG, a fost votat de 38 dintre membrii afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală. Contracandidata sa, Ingrid Istrate, a primit doar 21 din sufragii, trei dintre voturi fiind anulate.

În vârstă de 47 de ani, fostul gimnast medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, cu argint la Campionatele Mondiale şi cu şase medalii la Europene (4 aur şi 2 argint), Suciu (47 ani) a candidat pentru a doua oară la preşedinţia FRG. El a pierdut alegerile din 2020, când a fost învins de Carmencita Constantin, cu 16 voturi la 28.

Carmencita Constantin conduce Federaţia Română de Gimnastică din 27 iulie 2020, iar la sfârşitul anului trecut a anunţat că nu doreşte să mai candideze pentru un al treilea mandat de preşedinte.

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 11:45

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi care va...

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
Sport joi, 29 octombrie 2026, 09:00

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei...

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:40

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat miercuri, cu 3-2 pe terenul echipei Rapid București, în etapa a 3-a din Divizia A1, la finalul...

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:24

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi, care va...

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 17:23

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret

Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al II-lea al UEFA Youth League,...

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 14:11

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 20:00, Danubius Arena devine locul în care pasiunea pentru handbal se unește cu dorința de a face bine! Echipa...

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 07:28

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026

În Franța a început WTT Champions Montpellier 2026, una dintre competițiile spectaculoase ale circuitului, ce se desfășoară până la 1...

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026
Sport marți, 27 octombrie 2026, 11:04

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României

Toate cele 12 meciuri programate marți, miercuri și joi, în perioada 27-29 octombrie, din a doua etapă a grupelor Cupei României Betano...

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României