Ascultă Radio România Constanța Live

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu
Foto: Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23

Publicat de Doina Sirbu, 24 aprilie 2025, 15:34

Astăzi vă invităm într-o călătorie spre inima Deltei Dunării, la Mila 23. Satul pescăresc dintre ape a obținut recent locul al doilea în competiția națională „Destinația Anului 2025”, la categoria „Sate de poveste” — un titlu care nu vine doar cu o distincție simbolică, ci și cu un mesaj puternic despre potențialul acestui loc — despre comunitate, identitate și viitor.

Teodor Frolu, cofondator al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, a vorbit despre semnificația acestui premiu și ce înseamnă turismul sustenabil în contextul unic al Deltei Dunării. Un interviu realizat de Andreea Dorobăț.

Trebuie să recunosc că satul care a luat locul întâi chiar este un sat cu o arhitectură tradițională extraordinară și Mila 23 mai are de lucrat la partea asta, dar lucrurile merg spre bine și cred că din cauza asta a și primit acest premiu, pentru că Mila este unică în lume prin patrimoniul de sportivi mondiali și olimpici. Împreună cu Crișan și cu Caraorman, cred că sunt deținătorii incontestabili ai unui premiu mondial pentru ceea ce s-a întâmplat în aceste trei sate de-a lungul ultimilor 80 de ani.

Ce înseamnă acest premiu pentru sat, pentru comunitate și, nu în ultimul rând, pentru voi ca asociație?

Sper că va aduce mai mulți turiști, nu mai mulți în două ore ca să ia masa, ci mai mulți care să stea aici, să înțeleagă un pic din frumusețea acestor locuri pe care nu poți să le descoperi în 2-3 ore din viteza șalupei.
Și ceea ce încercăm noi să promovăm, așa-numitul turism lent înseamnă să-ți petreci minim trei nopți într-o localitate ca Mila 23. Dar aceeași recomandare o avem pentru toate localitățile, pentru că de foarte multe ori lumea spune am fost în Deltă și dacă îl întrebi unde nu mai ține minte localitatea.
Ar trebui lumea să învețe că Delta, fiind atât de mare, e atât de diferită. Adică dacă ai fost la Mila 23, nu înseamnă că vei găsi același lucru la Letea, Periprava sau la Sfântul Gheorghe, Dunăvăț, Sarichioi sau Jurilovca.
Fiecare din aceste localități are ceva foarte special, în primul rând ca peisaj natural, dar și din punct de vedere al tradiției locale, pentru că unele sunt sate lipovenești, altele sunt de ucraineni, altele sunt, să zic, majoritar de români, avem și de unguri chiar. Deci e foarte interesant de văzut toată această multiculturalitate.”

Ce înseamnă pentru dvs. un turism de poveste în Delta Dunării?

Tura cu canoea, care efectiv te simți deja afundat în frumusețea Deltei, este de la 5 zile în sus. Deci din a treia zi de mers cu canoea pe canalele Deltei, începi să intri într-o altă stare, într-o stare de asta de bucurie a ceea ce vezi în jurul tău, care nu se întâmplă în primele două zile, e așa o perioadă de pregătire. Așa că, după mine, un sejur de 7 zile în care să poți să iei pe îndelete cu canoea, cu o barcă care să te transfere, eu știu, la Letea și să faci un traseu de o zi, nu de alergat la pădure într-o oră, ci să faci un tur până la Periprava. Letea – Periprava mi se pare unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le are Delta pe uscat, dar care-ți oferă o experiență unică. La fel de interesant mi se pare un traseu de la Sulina la Sfântu Gheorghe, pe malul mării, acolo unde se poate, o tură la Sarichioi cu Alex cu lotcile cu vele. Nu mai vorbesc de punctele de gastronomie locală, fiecare dintre ele are ceva special și merită să cunoști oamenii care te servesc, nu doar să te oprești să-ți potolești foamea ca la un fast-food.

Ați simțit vreo schimbare în modul în care este percepută Mila 23 ca și destinație turistică în ultimii ani?

Da, eu cred că Mila 23 a evoluat foarte mult ca destinație turistică în ultimii ani și, cum spuneam, se și vede în sat prin calitatea locurilor de cazare, modernizarea. Fiecare milanez, în fiecare primăvară mai aduce ceva nou la el în gospodărie, de calitate, mai reface ceva. Ideea asta de întoarcere la arhitectura tradițională nu mai e o declarație, ci a început să fie chiar un obiectiv și un instrument de marketing și de atragere a turiștilor. Și, mai ales, ceea ce cred eu că are Mila 23 — are foarte mulți tineri care au rămas aici să-și construiască un business, un viitor. Unii s-au și întors de la școală și lucrul ăsta cred că e poate cel mai important pentru viitorul satului.”

Acum să revenim puțin la Muzeul Ivan Patzaichin. Ce proiecte aveți în derulare sau pregătiți pentru acest sezon turistic?

În primul rând, Muzeul Ivan Patzaichin se rearanjează un pic. Sub presiunea timpului anul trecut, pentru că ne-am dorit foarte tare să dăm drumul la sfârșitul lui mai, mai avem mici detalii de organizare. Muzeul o să beneficieze de un ghid audio pe care îl primesc cei care fac o programare. De asemenea, Centrul de Inovare Comunitară, care a intrat acum direct în program, va organiza cursuri de educație și pentru copii și pentru gospodinele care s-au aventurat să deschidă un punct de gastronomie locală. În același timp, lucrăm pentru rețeaua 5G, care deja în Mila 23, Crișan și încă șapte localități a fost pornită din proiectul european. Avem în pregătire deschiderea sezonului și sărbătorim într-un fel un an de zile de la deschiderea muzeului cu Maratonul Internațional de Canoe Ivan Patzaichin, care, sigur, e la prima ediție, dar va deveni un reper la nivel european pentru iubitorii sportului și aventurilor în natură cu caiacul, canoea și stand-up paddling. Și, credem noi, că va deveni un instrument de promovare extrem de important pentru noua infrastructură turistică la care visăm de 15 ani de zile și eu și Ivan, din prima zi în care am hotărât împreună să punem bazele Asociației Ivan Patzaichin.

Cum se împletesc valorile moștenite de la Ivan cu ceea ce imaginați pentru viitorul acestui loc?

Valorile lui Ivan, atâta timp cât, știm foarte bine, erau de respect față de oameni, respect față de natură și, cum zicea el, dacă vrei să fii respectat, trebuie tu la rândul tău să-i respecți pe ceilalți. Eu cred că sunt niște valori eterne și care totdeauna vor atrage oameni iubitori de oameni. Din acest motiv lucrăm cu foarte mulți artiști, fotografi, operatori video sau, eu știu, arhitecți — și toți care prin meseria pe care o au, încearcă să redea ceva oamenilor, ceva care să-i orienteze către lucrurile frumoase ale vieții noastre, de care uneori uităm în acest tăvălug informațional și această presiune a fricii pe care o simțim în social media, prin tot felul de știri care de care mai înspăimântătoare, să zic așa, între ghilimele. De multe ori ne plângem de lucrurile din jur și nu vedem de fapt lucrurile bune care se întâmplă și s-au întâmplat în ultimii 10-15 ani, și care s-au întâmplat datorită oamenilor și datorită localnicilor din Mila 23. Și eu cred că mândria asta de a fi milanez e îndreptățită.

Care este cel mai frumos feedback pe care l-ați primit vreodată de la un vizitator la Muzeul Ivan Patzaichin?
Pare curios, dar sunt oameni care după ce vizitează muzeul, coboară cu lacrimi în ochi și ne-au spus: știam că Ivan a fost un mare campion, dar zice, muzeul ăsta îl face gigantic.”

Redactor: Andreea Dorobăț

 

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, mai erau internate la...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil