Ascultă Radio România Constanța Live

Se lansează programul național ”Educație prin fotbal în învățământul preuniversitar”

Se lansează programul național ”Educație prin fotbal în învățământul preuniversitar”
Foto: FRF

Publicat de Catalin Donose, 22 aprilie 2025, 08:52

Federația Română de Fotbal și Ministerul Educației și Cercetării au semnat un protocol de colaborare care vizează derularea programului național ”Educație prin fotbal în învățământul preuniversitar”, în unități de învățământ din întreaga țară.

Proiectele anexate protocolului se vor derula în perioada septembrie 2025 – august 2028, vizând câteva din următoarele obiective:

atragerea unui număr cât mai mare de copii către practicarea fotbalului;

dezvoltarea ariei de selecție pentru practicarea sportului de masã si de performanță la nivel național;

depistarea tinerelor talente și înscrierea lor în programele de performanță;

educarea tinerilor în spiritul unui mod de viată activ, bazat pe practicarea regulată a exercițiilor fizice;

conștientizarea pãrinților privind rolul educativ al sportului;

descoperirea și susținerea elevilor cu abilitäți specifice jocului de fotbal din zone defavorizate;

asigurarea oportunitäților de formare si dezvoltare personală si profesională pentru elevii din invățământul sportiv integrat;

formarea personalului didactic în vederea oraganizării și desfășurării activitäților din cadrul Programului național – Educație prin fotbal în invățământul preuniversitar.

Principalul proiect cuprins în actualul protocol îl reprezintă inițierea, conceperea și implementarea disciplinei opționale ”Ora de Fotbal” în învățământul primar, care își propune educarea elevilor în spiritul unui mod de viață activ, bazat pe practicarea regulată a exercițiilor fizice.

”Semnarea acestui protocol cu Ministerul Educației și Cercetării reprezintă un moment important pentru fotbalul românesc și pentru educația copiilor noștri. Introducerea Orei de Fotbal ca disciplină opțională în programa școlară este o inițiativă prin care ne propunem nu doar să promovăm mișcarea și un stil de viață sănătos, ci și să oferim copiilor șansa de a descoperi bucuria jocului, spiritul de echipă și valorile sportului. Această inițiativă se adaugă celorlalte competiții școlare organizate anual de Federația Română de Fotbal, care adună anual peste 350.000 participanți și investiții de aproape 1 milion de euro.

Ne bucurăm că ”Ora de Fotbal” va ajunge în peste 500 de școli din România. Este un pas firesc în direcția dezvoltării durabile a fotbalului de bază, dar și o investiție în viitorul sportului românesc. Ne dorim ca școlile să devină pepiniere de talent, dar mai ales spații în care fotbalul să contribuie la formarea unor generații sănătoase, responsabile și implicate.

Alături de Ministerul Educației și Cercetării, vom implementa proiecte care să sprijine formarea profesorilor și vom continua dezvoltarea unor competiții școlare atractive. Această colaborare arată că educația și sportul pot merge mână în mână pentru a construi o societate mai activă și mai unită”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

În cadrul protocolului au fost cuprinse și competițiile de fotbal din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, Cupa Satelor băieți și fete la învățământ primar (U10) și gimnazial (U13) sau Liga Liceelor, băieți și fete, competiție dedicată învățământului secundar superior.

Totodată, se vor constitui clase ”mozaic” în cadrul unităților cu învățământ sportiv integrat, unde să fie școlarizați elevii care practică fotbal în cadrul academiilor de fotbal clasificate de către FRF.

Implicarea FRF în acest proiect are scopul de a sprijini educația fizică și de a încuraja un stil de viață activ și sănătos pentru elevi, prin includerea fotbalului în activitățile școlare. De-a lungul anilor, FRF a implementat mai multe proiecte și inițiative pentru a aduce fotbalul în școli și a-l transforma într-o opțiune deosebit de atractivă pentru tineri.

Prin toate aceste măsuri, FRF joacă un rol esențial în dezvoltarea fotbalului de bază în România și în promovarea unui sport accesibil tuturor copiilor, indiferent de mediul social sau economic. În acest fel, FRF continuă să investească în viitorul fotbalului românesc, cu speranța că tinerii de astăzi vor deveni mari jucători și ambasadori ai acestui sport.

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 11:45

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi care va...

Sportivii pe care mizează România la Jocurile Olimpice de Tineret
Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
Sport joi, 29 octombrie 2026, 09:00

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal

Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei...

Joi sunt programate trei meciuri din Cupa României la fotbal
De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:40

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat miercuri, cu 3-2 pe terenul echipei Rapid București, în etapa a 3-a din Divizia A1, la finalul...

De la 0-2, victorie în deplasare pentru CSM Constanța
Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport joi, 29 octombrie 2026, 08:24

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din Bucureşti, lotul de 16 sportivi, care va...

Daria Silişteanu de la CSM Constanța va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 17:23

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret

Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al II-lea al UEFA Youth League,...

Victorie pentru Farul Constanța în Liga Campionilor de tineret
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 14:11

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 20:00, Danubius Arena devine locul în care pasiunea pentru handbal se unește cu dorința de a face bine! Echipa...

Ajutor pentru Radu la meciul România – Polonia de la Tulcea
Sport miercuri, 28 octombrie 2026, 07:28

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026

În Franța a început WTT Champions Montpellier 2026, una dintre competițiile spectaculoase ale circuitului, ce se desfășoară până la 1...

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, debut cu victorii în WTT Champions Montpellier 2026
Sport marți, 27 octombrie 2026, 11:04

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României

Toate cele 12 meciuri programate marți, miercuri și joi, în perioada 27-29 octombrie, din a doua etapă a grupelor Cupei României Betano...

Încep meciurile etapei a doua din grupele Cupei României