Ascultă Radio România Constanța Live

CCR: Legile privind doborârea dronelor și desfășurarea pe timp de pace a misiunilor militare – constituționale

CCR: Legile privind doborârea dronelor și desfășurarea pe timp de pace a misiunilor militare – constituționale
Foto: CCR

Publicat de Doina Sirbu, 27 martie 2025, 18:53

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, joi, sesizările AUR, POT și S.O.S. România privind legea referitoare la controlul utilizării spațiului aerian și cea care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiunilor militare pe teritoriul statului român, stabilind că actele normative sunt constituționale.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, joi, AGERPRES, instanța constituțională a respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de senatori și deputați aparținând Grupurilor parlamentare S.O.S. România, ale Alianței pentru Unirea Românilor și ale Partidul Oamenilor Tineri și a constatat că dispozițiile art.7 alin.(2) și (3), art.23, art.25, art.26 alin.(1) și (2) din Legea privind controlul utilizării spațiului aerian național sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

‘În esență, Curtea a reținut că participarea și luarea de măsuri de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice sau de către structurile forțelor statelor aliate și partenere pentru controlul aerian național ar trebui analizate în contextul obligațiilor asumate de România în calitatea sa de stat membru în NATO. Aderarea la NATO presupune atât transferul unor atribute, cât și exercitarea în comun a unor competențe cu statele componente, aspect care nu afectează suveranitatea țării’, se precizează în comunicat.

Curtea a constatat că reglementarea unei competențe partajate între structurile din instituțiile care fac parte din sistemul național de apărare și structurile forțelor statelor aliate și partenere nu aduce atingere exercițiului suveranității, în condițiile în care constituie o modalitate de apărare a spațiului aerian național, care este integrat în spațiul aerian NATO.

De asemenea, CCR spune că legea criticată nu reglementează vreo soluție legislativă cu privire la organizarea de activități militare sau paramilitare, distincte de forțele armate regulate, care nu se integrează în sistemul național de apărare al României ori al forțelor armate aliate sau de coaliție.

Totodată, Curtea arată că ‘transferul de autoritate’, reglementat de dispozițiile criticate, are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice asupra elementelor naționale din compunerea structurii de forțe a armatei care execută misiuni specifice pentru controlul utilizării spațiului aerian național, în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă NATO sau în cadrul unor coaliții, în condițiile strict prevăzute de normă, iar nu încadrarea într-o funcție militară în sistemul Ministerului Apărării Naționale.

‘Îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare stabilite în Statutul cadrelor militare ori în alte legi, în acord cu Constituția, incumbă doar cadrelor militare în activitate, încadrate în structurile militare ale Ministerului Apărării Naționale, iar nu structurilor și mijloacelor militare specializate ale NATO, ori autorităților militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice, care participă, în cadru aliat sau de coaliție, la controlul spațiului aerian, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte’, explică judecătorii constituționali.

Tot joi, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de senatori și deputați aparținând Grupurilor parlamentare S.O.S. România, ale Alianței pentru Unirea Românilor și ale Partidul Oamenilor Tineri și a constatat că Legea privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, precum și, în special, dispozițiile art.3 alin.(1) lit.d) și e), ale art.4, ale art.6 alin.(1) și (2), ale art.7 alin.(1) și (2) și ale art.8 din lege sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea subliniază, pe de o parte, că nu are competența să cenzureze modul de redactare a expunerii de motive concepute de legiuitor și, prin urmare, nu se poate reține încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție în ceea ce privește legea criticată, iar, pe de altă parte, că numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituție, asupra conținutului reglementărilor legale și oportunității adoptării acestora.

Curtea a constatat, totodată, că ‘transferul de autoritate’, reglementat de legea criticată, are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii, la nivel operațional și/sau tactic, a forțelor militare participante la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român, pe linie de subordonare și executare a ordinelor comandantului forței căruia i se subordonează, în condițiile strict prevăzute de normă, care nu are semnificația încredințării exercițiului suveranității altor subiecte de drept.

De asemenea, instanța constituțională menționează că legea criticată nu reglementează vreo soluție legislativă cu privire la organizarea de activități militare sau paramilitare, distincte de forțele armate regulate, care nu se integrează în sistemul național de apărare al României ori al forțelor armate aliate sau de coaliție, iar modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii de securitate și apărare comună constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ține de marja de apreciere a legiuitorului.

‘Curtea a mai constatat că ‘transferul de autoritate’ nu are semnificația încadrării într-o funcție militară în sistemul Ministerului Apărării Naționale a membrilor forțelor/structurilor militare străine, care participă la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român. Așa încât, îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare, stabilite în Statutul cadrelor militare ori în alte legi, în acord cu Constituția, incumbă doar cadrelor militare în activitate, încadrate în structurile militare ale Ministerului Apărării Naționale, iar nu ‘forțelor/structurilor desemnate/structurilor militare’ străine, care participă, în cadru aliat sau de coaliție, la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte’, mai spun judecătorii constituționali.

Sursă:AGERPRES

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi