Ascultă Radio România Constanța Live

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 martie 2025, 14:29

Tribunalul Bucureşti a admis o cerere depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist şi a anulat certificatul de revoluţionar primit de fostul preşedinte Ion Iliescu.

‘Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Iliescu Ion. Anulează certificatul preschimbat de luptător remarcat prin fapte deosebite LRM-I seria 00011 emis pe numele pârâtului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal’, se arată în decizia tribunalului

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a cerut în instanţă anularea şi retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.

Potrivit unui document emis de reclamant, o comisie din cadrul Secretariatului a constatat, atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă, că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953, unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR.

‘Având în vedere faptul că în 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM’, se arată în documentul citat.

Persoanele care au certificat de revoluţionar beneficiază de mai multe facilităţi, printre care: prioritate la cumpărarea sau închirierea de locuinţe din fondul de stat; facilităţi la credite imobiliare; medicamente gratuite; acces gratuit la sanatorii şi baze de tratament; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun; scutirea de plata taxelor şi impozitelor pentru clădiri şi terenul aferent; posibilitatea cumulării pensiei cu orice alte venituri.

Demersurile pentru anularea certificatului de revoluţionar au început în iunie 2022, în urma unei cereri depuse la Secretariat de Asociaţia 21 Decembrie, care susţinea că Ion Iliescu nu îndeplineşte condiţiile de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei.

Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca preşedinte al FSN între 22 decembrie 1989 – 1992, apoi ca preşedinte ales al României între anii 1992 – 1996 şi 2000 – 2004.

Fostul preşedinte a fost trimis în judecată de două ori în dosarul ‘Revoluţiei’ şi tot de atâtea ori dosarul a fost întors de instanţe la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.

Iliescu era acuzat de procurorii militari că, pentru a legitima venirea sa la putere după fuga lui Ceauşescu, a iniţiat o operaţiune sistematică de inducere în eroare a opiniei publice, operaţiune exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN, consecinţa fiind un număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

Sursa – Agerpres

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită