Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: RAJA înlocuiește o conductă veche de 60 de ani – motivul pentru care jumătate de oraș nu are apă

Lucrările se desfășoară continuu în cele 8 puncte de lucru active, cu 16 echipe specializate care acționează simultan.

CONSTANȚA: RAJA înlocuiește o conductă veche de 60 de ani – motivul pentru care jumătate de oraș nu are apă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 martie 2025, 12:24

Începând din noaptea trecută, 25 spre 26 martie 2025, echipele de intervenție au demarat operațiunile planificate în cadrul lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele din municipiul Constanța.

Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului CL33 – “Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Aceste intervenții vizează conectarea unei noi magistrale cu diametrul de 800 mm, care înlocuiește actuala conductă, aflată în exploatare de peste 60 de ani. Din cauza stării avansate de uzură, exista riscul ca, mai ales în sezonul estival, consumul crescut de apă să conducă la cedarea acesteia, afectând alimentarea utilizatorilor deserviți pe o perioadă nedeterminată de timp. Noua conductă este proiectată să asigure o distribuție eficientă și să susțină dezvoltarea urbană a zonelor deservite.

Lucrările se desfășoară continuu în cele 8 puncte de lucru active, cu 16 echipe specializate care acționează simultan în teren pentru montarea și conectarea noii conducte magistrale la rețeaua centralizată. Aceste lucrări complexe de reabilitare și modernizare a rețelei de apă se desfășoară în diverse puncte din oraș și constau în integrarea magistralei cu diametrul de 800 mm în sistemul existent. Sunt realizate cămine de acces pentru a facilita intervențiile tehnice viitoare și se montează componente durabile precum vane de legătură, elemente de ramificație pentru sectorizarea sistemului, astfel încât în situația apariției unor avarii perimetrele afectate să fie mult mai restrânse.

Noua conducta din fontă, cu diametrul de 800 mm, care înlocuiește conducta actuala PREMO, cu o vechime de peste 60 ani, va asigura alimentarea cu apă de la stația de tratare și pompare Palas în diferite zone din orașul Constanța ( Baba Novac, Compozitori – Energia, Badea Cârțan, Inel I, Casa de Cultură, Zona Comercială Nord-Vest, Inel II, Tomis 3).

Principalele lucrări în cadrul acestei opriri programate sunt:

• conectare magistrală la conducta de la stația Palas la intersecția dintre bdul Aurel Vlaicu cu str. Baba Novac;

• cuplare rețele de distribuție cu diametrele de 400 și 200 mm, pe strada Baba Novac și Dionisie cel Mic;

• reîntregire conducta DN 800, la intersecția străzilor Soveja cu Barbu Șt. Delavrancea.

Cea mai complexă lucrare, se desfășoară la intersecția străzilor Dionisie cel Mic cu Steagului, conectare la conducta existentă, o lucrare executată la o adâncime de aproximativ 4 metri, într-o zonă unde există mai multe rețele de utilități. Din acest motiv, piesele de legătură se construiesc la fața locului, în funcție de topografia zonei și rețelele existente, ceea ce determină o perioadă mai mare de intervenție. De asemenea, lucrările au fost îngreunate de golirea sistemului, care a necesitat un interval mai mare de timp din cauza debitului și lungimii rețelei.

Pe lângă cuplările la sistemul existent, se pune în funcțiune și by-pass-ul dintre noua magistrală și cea reabilitată din fontă, cu diametrul de 700 mm de pe strada Dezrobirii. Realizarea acestei conectări are ca scop asigurarea unei alimentări de siguranță în cazul apariției unor avarii la nivelul celor două conducte mari. Aceasta va permite limitarea impactului asupra consumatorilor prin sistarea apei pe o arie mai restrânsă. Prin urmare, flexibilitatea sistemului va fi crescută, având la dispoziție două alimentări alternative.

În cadrul aceluiași contract, se pune în funcțiune și noua magistrală – DN 560 de pe strada Baba Novac, ce transportă un debit suplimentar de apă de la stația Palas către stația de pompare și tratare Călărași, ce deservește toată zona centrală a orașului Constanța. Acest lucru va permite ca, în situațiile în care apar defecțiuni pe conductele de aducțiune de la sursele Caragea și Cișmele, remedierea acestora să se realizeze cu un impact minim asupra furnizării de apă către abonații deserviți de stația Călărași.

Toate aceste lucrări, vor duce în final la scoaterea din funcțiune a conductei DN 1000 de pe strada Baba Novac, rețea cu o vechime de peste 60 ani, pozată prin proprietăți și pe sub diverse imobile, ce face imposibilă intervenția imediată în cazul unor avarii, ceea ce implica sistarea de apă pe perioade mari de timp.

După finalizarea lucrărilor în cadrul acestor intervenții programate, alimentarea cu apă se va relua progresiv în zonele afectate, în funcție de topografia rețelei și consumurile înregistrate. Sistemul va necesita un interval de timp de aproximativ 6 – 8 ore pentru a atinge presiunea optimă necesară asigurării apei la parametrii corespunzători.

În continuare sunt afectați de lipsa apei sau au presiuni scăzute consumatorii din următoarele zone:

· Baba Novac;

· Compozitori – Energia;

· Badea Cârțan;

· Inel I;

· Casa de Cultură;

· Zona Comercială Nord-Vest;

· Bd. Alexandru Lăpușneanu (între bd. Tomis și str. Nicolae Iorga), inclusiv punctele termice: PT57, PT100, PT115, PT124;

· Bd. Tomis (partea stângă, între bd. Alexandru Lăpușneanu și str. Petru Vulcan), inclusiv punctele termice: PT102, PT104;

· Zona Brotăcei, delimitată de străzile Adamclisi – Suceava – Al. Lăpușneanu – Soveja – Adamclisi, inclusiv punctele termice: PT120, PT121, PT122, PT123, PT138.

Inel II;
Zona Coiciu;
Str. Poporului (între bd. Tomis și str. Mihai Viteazu), inclusiv străzile adiacente: Talazului, Eremia Movilă, Salcâmilor, B.P. Hașdeu, Năvalnicului;
Zona Piața Tomis 3;
Zona Tic-Tac – Cireșica.

La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea și schimbări de culoare. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită