Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Mormântul Pictat Hypogeu s-a deschis oficial pentru public

Vernisajul expoziției permanente a marcat intrarea în circuitul turistic a monumentului descoperit în urmă cu 37 de ani.

FOTO | Mormântul Pictat Hypogeu s-a deschis oficial pentru public

Publicat de Adina Sîrbu, 20 martie 2025, 11:49 / actualizat: 20 martie 2025, 14:00

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a vernisat, astăzi, 20 martie, Expoziția permanentă Mormântul Pictat Hypogeu, moment ce marchează intrarea în circuitul turistic și deschiderea pentru public a monumentului de la malul mării. 

Monumentul unic în România, cu picturi murale din epoca romană de o frumusețe aparte, a fost descoperit de regretatul arheolog dobrogean Constantin Chera, în data de 25 februarie 1988, pe strada Zorile din Constanța, în timpul unor lucrări edilitare efectuate în apropierea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.

În urmă cu 27 de ani, arheologii Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța au descoperit un cavou de familie prevăzut cu culoar de acces de tip dromos. Deși planul dreptunghiular al mormântului este relativ comun perioadei, interiorul său avea să dezvăluie una dintre cele mai spectaculoase descoperiri făcute vreodată în Constanța, prin pictura remarcabil de bine prezervată, cu teme și simboluri care reflectă credințele și cultura antichității târzii.

Atât pictura, cât și contextul arheologic și inventarul funerar, încadrează perioada de utilizare a monumentului în a doua jumătate a sec. al IV-lea p. Chr. și până la începutul sec. al V-lea p. Chr., așadar la hotarul dintre crepusculul păgânismului și zorii noii religii monoteiste – creștinismul, cu conotații proprii fiecărei lumi în parte.

Cercetat și intrat în circuitul științific, monumentul a fost o lungă perioadă de timp prezervat de o clădire de protecție din lemn, nefiind expus vizitării. În ultimii ani, monumentul a făcut obiectul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”, în urma căruia a luat naștere un nou punct muzeal, care conservă și expune în condiții optime monumentul antic și permite vizitatorilor cunoașterea obiectivului printr-o expoziție permanentă dedicată și prin numeroase materiale digitale.

Prin simbolistica sa deosebită, dar și prin tehnica picturii murale, monumentul ni se înfățișează astăzi ca o imagine remarcabilă a rafinamentului artistic și spiritual la care s-a ridicat populația romanică a Scytiei Minor, Mormântul Pictat Hypogeu reprezentând unul dintre cele mai importante monumente ale Dobrogei antice și cel mai nou punct muzeal deschis în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care intră, de astăzi, în circuitul turistic.

Publicul nu va vedea mormântul propriu-zis, aflat într-o cameră specială, unde indicii de temperatură și de umiditate sunt atent controlați, dar va putea viziona în timp real imagini din interiorul mormântului, cu frescele excelent conservate.

Însă în expoziția cu tematică funerară din sala de protecție a mormântului vizitatorii vor putea admira obiectele descoperite în acest mormânt, dar și în altele, precum o rară amuletă din cărbune, veche de mai bine de 1500 de ani, două brățări din sârmă de bronz răsucită, și și un pandantiv din argint menit să ofere protecție celui trecut în lumea de dincolo.

În interiorul mormântului au fost descoperite patru sicrie din lemn, în care erau depozitate rămășițele a patru defuncți, îngropați creștinește, orientați, est-vest, cu mâinile pe lângă corp. Alături de ei s-au mai descoperit fragmentele altor defuncți, depuși în prima fază de utilizare a cavoului, semn că Mormântul pictat Hypogeu a fost folosit o perioadă mai lungă de timp.

Interesantă a fost descoperirea unei amfore de mici dimensiuni, în care se aflau depuse rămășițele unui copil, practica înhumării celor mici în amfore fiind destul de obișnuită în epocă, spun specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

La vernisajul Expoziției Permanente Mormântul Pictat Hypogeu au participat: directorul MINAC, Delia Roxana Cornea, cercetătorul Viorel-Emanuel Petac, coordonatorul Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române și președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Ingrid Petcu, arheolog și responsabil științific monument, Radu Petcu, arheolog și responsabil științific monument, Florin Mitroi, președintele CJC, și Elena Georgescu, director general al Direcției de Proiecte din cadrul CJC.

Începând din 21 martie 2025, programul de vizitare a obiectivului muzeal va fi de miercuri până duminică, între orele 9.00 și 17.00.

Redactor: Silvia Pascale

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:50

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța confirmă, încă o dată, valoarea învățământului artistic constănțean prin...

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:07

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”

Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 08:34

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”

Cu ocazia zilei de 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a...

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 14:45

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea

„Fantastica aventură japoneză”, scrisă de Gabriela Dobre, este un volum de poezie pentru copii care transformă lectura într-o călătorie...

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 11:21

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească

Lucrarea semnată de marele pictor român Ștefan Luchian, sugestiv intitulată „Bătaie cu flori la șosea”, considerată de critici drept cea...

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească
Cultură joi, 7 mai 2026, 15:53

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța

Constanța are locurile ei spectaculoase, poveștile ei ascunse, lumina ei specială și un fel unic de a se așeza între mare, istorie și viața...

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța
Cultură joi, 7 mai 2026, 11:49

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Duminică, 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului...

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai
Cultură joi, 7 mai 2026, 11:39

Spectacolul „Toți fiii mei”, în premieră la Teatrul de Stat Constanța

Sâmbătă, 9 mai 2026, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța, din B-dul Ferdinand nr. 11, are loc premiera spectacolului...

Spectacolul „Toți fiii mei”, în premieră la Teatrul de Stat Constanța