Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Șoferi posibil drogați sau băuți, scoși din trafic de polițiști

Consumul de substanțe psihoactive și alcool este nu doar ilegal, ci și incompatibil cu șofatul.

TULCEA: Șoferi posibil drogați sau băuți, scoși din trafic de polițiști

Publicat de Adina Sîrbu, 10 martie 2025, 09:46

Dosare de cercetare penală întocmite de polițiștii rutieri tulceni, în urma acțiunilor de control derulate, duminică, pe șoselele din județ.

  • La data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au depistat în trafic, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,11 mg/litru, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

  • La data de 09 martie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Poliției Orașului Babadag au depistat în trafic, pe strada Mihai Viteazu, un autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

  • La data de 09 martie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Biroului Rutier Tulcea au depistat în trafic un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„Nu urcaţi la volan, daca aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor! Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie și un factor important de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier”, transmite IPJ Tulcea.

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca