Ascultă Radio România Constanța Live

Organizația vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul ‘Vlad Țepeș’; general în retragere – suspect în dosar

Radu Theodoru, un general în retragere cu vârsta de 101 ani, are calitatea de suspect în dosar.

Organizația vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul ‘Vlad Țepeș’; general în retragere – suspect în dosar

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 martie 2025, 10:54

Cele șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul ”Vlad Țepeș’, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

De asemenea, un membru în ‘conducerea’ organizației, Radu Theodoru, un general în retragere cu vârsta de 101 ani, are calitatea de suspect în dosar.

De altfel, pe pagina de internet a organizației, Radu Theodoru apare la conducerea ‘Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș’.

Prin diverse ‘comunicate’, ‘memorandumuri’ și ‘notificări’, organizația solicită ieșirea României din NATO, reluarea relațiile economice și culturale cu Rusia, China și Iran, dar și o nouă structură de conducere a României prin proiectul ‘Geția’, condusă de ‘Sfatul înțelepților’.

Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.

‘Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați, împreună cu un suspect, au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse’, spune DIICOT într-un comunicat de presă.

Conform DIICOT, gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Cercetările efectuate au relevat că membrii grupării, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).

De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.

Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Miercuri, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, iar joi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.

Sursa – Agerpres

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța