Ascultă Radio România Constanța Live

Donald Trump: Reluarea ajutorului militar pentru Ucraina, condiționată de începerea negocierilor de pace

SUA au oprit luni ajutorul militar pentru Ucraina.

Donald Trump: Reluarea ajutorului militar pentru Ucraina, condiționată de începerea negocierilor de pace
Foto: AFP

Publicat de Adina Sîrbu, 5 martie 2025, 17:30

Preşedintele american Donald Trump se va gândi la reluarea ajutorului militar pentru Ucraina abia după ce vor începe negocierile de pace și dacă vor fi luate măsuri de creștere a încrederii, a declarat miercuri, 5 martie, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz.

Donald Trump a oprit luni ajutorul militar oferit de SUA pentru Ucraina, încercând astfel să-l determine pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să adopte o atitudine mai conciliantă faţă de un acord de pace cu Rusia, după disputa pe care au avut-o vineri în Biroul Oval.

În cadrul confruntării, Donald Trump i-a reproșat lui Volodimir Zelenski lipsa voinţei de pace şi l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul Statelor Unite ale Americii, în timp ce preşedintele ucrainean a insistat ca ţara sa să primească garanţii de securitate.

Eşecul întâlnirii dintre Volodimir Zelenski, Donald Trump și vicepremierul american JD Vance la Casa Albă nu a permis nici semnarea acordului americano-ucrainean prin care Statele Unite ale Americii vor avea un acces preferenţial la resursele minerale ucrainene, acord de care Donald Trump a condiţionat sprijinul pentru Ucraina.

Însă, marți seară, Donald Trump a declarat că a primit din partea omologului său ucrainean o scrisoare prin care acesta şi-a exprimat disponibilitatea de a veni la masa negocierilor şi de a semna acordul referitor la exploatarea mineralelor ucrainene.

La rândul său, Volodimir Zelenski a publicat pe reţeaua socială X un mesaj prin care a transmis că el şi echipa sa sunt pregătiţi să lucreze „sub conducerea puternică a preşedintelui Trump pentru a obţine o pace durabilă”.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, a descris scrisoarea lui Volodimir Zelenski drept „un prim pas bun, pozitiv”. În prezent, oficialii poartă discuţii cu privire la data, locul şi echipa de negocieri care să desfăşoare tratative pentru încheierea războiului, a precizat consilierul lui Trump, într-un interviu acordat postului Fox News.

„Vorbim deja despre măsuri de sporire a încrederii pe care le vom înainta apoi ruşilor şi vom testa această parte”, a adăugat Mike Waltz, fără a preciza care ar fi măsurile la care se referă.

„Cred că dacă putem stabili aceste negocieri şi să avansăm către aceste negocieri şi, de fapt, să punem pe masă unele măsuri de sporire a încrederii, atunci preşedintele va analiza cu atenţie ridicarea acestei pauze” în furnizarea de arme şi muniţii către Ucraina, a adăugat consilierul Casei Albe.

„Trebuie să vedem că ambele părţi negociază sincer în direcţia unei păci provizorii şi apoi a uneia permanente”, a indicat Mike Waltz, care a respins duminică teoriile conform cărora Trump ar fi aranjat o „ambuscadă” împotriva lui Zelenski la summitul de vineri şi a subliniat că, pentru încheierea războiului, Ucraina va trebui să accepte „concesii teritoriale”.

„Avem nevoie de un lider care să poată discuta cu noi, să poată discuta cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război. Dacă devine clar că preşedintele Zelenski, fie din motive personale, fie politice, nu are voinţa de a pune capăt luptelor din ţara sa, atunci cred că avem o problemă reală’”, a spus el la postul CNN.

Donald Trump şi Vladimir Putin au convenit deja lansarea unor discuţii de pace, în timp ce Kievul şi europenii se tem că aceşti doi preşedinţi ar putea încheia înţelegeri fără să îi implice şi cer să fie primiţi la masa negocierilor.

Sursă: AGERPRES

Zelenski se declară pregătit să-l întâlnească pe Putin
Externe sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:11

Zelenski se declară pregătit să-l întâlnească pe Putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin la summitul G20...

Zelenski se declară pregătit să-l întâlnească pe Putin
11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Externe sâmbătă, 12 septembrie 2026, 11:04

11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon

Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste care au lovit țara în urmă cu exact 25 de ani, relatează dpa. Președintele american...

11 septembrie – Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”
Externe joi, 10 septembrie 2026, 21:56

Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”

Prim-ministrul canadian Mark Carney și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită în Canada, au semnat joi o declarație în...

Canada și Ucraina se angajează să încheie un parteneriat de securitate și economic pe „100 de ani”
Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică
Externe miercuri, 9 septembrie 2026, 07:25

Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică

Președintele american Donald Trump a salutat marți victoria extremei drepte în Germania duminică, văzând în aceasta ‘o seară foarte...

Trump salută „seara foarte bună” a extremei drepte după victoria sa de duminică
Externe marți, 8 septembrie 2026, 21:49

Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA

Canada a activat marți taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de...

Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA
Externe duminică, 6 septembrie 2026, 18:25

Emisarii americani Witkoff şi Kushner, în prima vizită în Ucraina de la începutul eforturilor de mediere ale SUA

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde poartă discuţii cu preşedintele...

Emisarii americani Witkoff şi Kushner, în prima vizită în Ucraina de la începutul eforturilor de mediere ale SUA
Externe duminică, 6 septembrie 2026, 11:24

Casa Albă: Discuţiile de la Kremlin dintre emisarii SUA şi preşedintele Rusiei au fost substanţiale

Un oficial al Casei Albe a descris ca fiind „substanţiale” discuţiile de la Kremlin dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi emisarii...

Casa Albă: Discuţiile de la Kremlin dintre emisarii SUA şi preşedintele Rusiei au fost substanţiale
Externe sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:26

Putin ordonă încetarea atacurilor asupra Kievului trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat sâmbătă încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani...

Putin ordonă încetarea atacurilor asupra Kievului trei zile, cu ocazia vizitei emisarilor americani