5 martie – Ziua florii de colț (Leontopodium alpinum Cass.)

Planta este protejată de legislația națională a unor țări precum: Austria, Germania, Italia și Liechtenstein.

Publicat de Doina Sirbu, 5 martie 2025, 08:22

Pe 5 martie este celebrată de Google, Floarea de colț (Leontopodium alpinum Cass.), care a devenit un simbol puternic pentru România, fiind declarată ‘monument al naturii’ și fiind ocrotită prin lege încă din 1933, în rezervații naturale.

În țara noastră poate fi întâlnită în Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. Botanistul român, Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară în 1911, un studiu amănunțit al florii de colț, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca ‘monument al naturii’.

Trăsăturile și aspectul unic al florii au inspirat multe nume, precum Wollblume (‘floarea de lână’) dată de naturalistul elvețian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau ‘Klein Löwenfuss’ (‘piciorul de leu mic’), ‘étoile du glacier’ (‘steaua ghețarului’), ‘étoile d’argent’ (‘steaua de argint’), ‘immortelle des Alpes’ (‘floarea veșnică a Alpilor’), denumiri folosite de diverși botaniști și biologi pentru a descrie floarea. Potrivit ‘Dicționarului de sinonime’, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există și următoarele denumiri în limba română: albumeală, albumiță, floare de colț, edelvais, steluță, floarea-doamnei.

Este o floare de munte aparținând familiei Asteraceae, din care fac parte margaretele și floarea soarelui. O floare delicată, cu petale albe acoperite de perișori mici, catifelați, argintii, care îi conferă o notă aparte de gingășie și frumusețe, este o plantă deosebit de rară și crește în munți calcaroși, pe pajiștile de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci, în zonele stâncoase aflate la o altitudine situată între 1.800 și 3.000 de metri, potrivit ‘Enciclopediei de etnobotanică românească’ de Valer Butură (Editura Științifică și Enciclopedică, 1979).

Floarea reginei, originară din stepele Asiei, se găsește zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est până în Himalaya. Este o specie de plante erbacee, perenă, care, la fel ca și rudele ei, este considerată drept o floare. În fapt, este o inflorescență, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase (între 50 până la 500 de flori mici) și foarte înghesuite, grupate în două până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de cinci până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea. Întreaga plantă și frunzele din jurul inflorescenței sunt acoperite de peri lânoși albi care au rolul de a o proteja împotriva frigului, a uscăciunii și a radiației ultraviolete.

Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5-20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos – păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, potrivit volumului ‘Flora mică ilustrată a României’ (autori I. Prodan, Al. Buia, București, 1966). La suprafața pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina ce poartă o inflorescență numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate florile. Înflorește vara, în iulie-august.

Planta este protejată de legislația națională a unor țări precum: Austria, Germania, Italia și Liechtenstein, potrivit site-ului link.springer.com.

Studii realizate de Universitatea Babeș-Bolyai în 2016 privind condiția climatică și a habitatului Leontopodium alpinum Cass. la populațiile din Carpații Români au arătat că acestea este de așteptat să scadă până în 2050 în majoritatea locațiilor luate în considerare în studiu. Aceste rezultate subliniază sensibilitatea speciilor la încălzirea climatică, în acord cu studiile anterioare.

Tradițional, este considerată un simbol al dragostei, iar bărbații își demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munților pentru a culege o floare de colț și a o dărui apoi fetei dragi. Considerată și floare a zânelor, reprezintă un simbol al purității, curățeniei, tinereții. În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator.

Legenda românească a florii de colț este asociată cu momentul nașterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem și-a considerat încheiată misiunea și a dorit să coboare pe pământ. Căutând un loc de odihnă, l-a găsit în Bucegi. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluțe care au dat naștere florii albe ca lâna, floarea de colț, conform site-ului https://infolife.ro/.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc, iar legenda spune că originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii, căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduși. Din lacrima crăiesei s-a născut o steluță argintie, prima floare de colț.

Floarea de colț este atât de apreciată în Elveția, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizații de stat. De exemplu, în armata elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade reprezintă forma florii de colț, potrivit site-ului www.houseofswitzerland.org. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și românești.

Sursă: AGERPRES