Ascultă Radio România Constanța Live

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în ultimele zile din ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie.

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în ultimele zile din ianuarie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 ianuarie 2025, 17:34

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la nivelul întregii țări în ultimele zile din ianuarie, timp în care vântul va sufla slab până la moderat și se va semnala local ceață, iar maximele termice vor urca până la 18 grade Celsius, potrivit prognozei pe șapte zile, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în țară, în intervalul 24 ianuarie, ora 20:00 – 25 ianuarie, ora 8:00, cerul va avea înnorări îndeosebi în jumătatea estică a țării unde local vor fi precipitații, predominant ninsori la munte, mixte în Moldova și mai ales sub formă de ploaie în rest. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și în estul țării. Temperaturile minime, mai ridicate față de normele perioadei îndeosebi în sud-est, vor fi cuprinse între -5 și 6 grade Celsius. Local se va forma ceață.

În perioada 25 ianuarie, ora 8:00 – 26 ianuarie, ora 8:00, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-est unde, mai ales în primele ore, pe arii restrânse va ploua slab. Dimineața și noaptea, în zonele joase îndeosebi din vest, centru și est local va fi ceață (izolat persistentă) posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul zilei în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade, mai coborâte în zonele cu ceață persistentă, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade, cu valori mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei.

În perioada 26 ianuarie, ora 8:00 – 27 ianuarie, ora 8:00, în țară, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul nopții în regiunile vestice vor fi condiții de ploaie slabă, iar în zona Munților Apuseni de precipitații mixte. Dimineața și
noaptea, în zonele joase, local va fi ceață (pe arii restrânse persistentă) posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în estul țării și în Munții Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 15 grade, cu valori mai mici în zonele cu ceață persistentă, iar cele minime se vor încadra între -7 și 7 grade.

În perioada menționată, în București, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va mai avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0 – 2 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață.

Prognoza meteorologică pentru intervalul 27 ianuarie, ora 8:00 – 28 ianuarie, ora 8:00, la nivelul întregii țări arată valori termice cu mult peste mediile climatologice specifice pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorări temporare, însă mai ales dimineața și noaptea în sudul, estul și centrul țării va fi nebulozitate stratiformă sau ceață (posibil pe alocuri persistentă), iar în extremitatea nordică a teritoriului, izolat vor fi posibile ploi slabe și precipitații mixte în zona montană aferentă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în nord-vest și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade, posibil mai scăzute unde ceața va persista, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade, mai coborâte în zonele depresionare, spre -8 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 8 – 9 grade Celsius.

Valorile termice se vor menține peste mediile climatologice specifice acestei date și în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de -1 – 2 grade Celsius. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Pentru perioada 28 ianuarie, ora 8:00 – 29 ianuarie, ora 8:00, valorile termice se vor menține cu mult peste mediile climatologice specifice pentru sfârșitul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea în vestul, sud-vestul, nordul și parțial în centrul țării, unde pe alocuri va ploua slab. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice și local în cele estice, precum și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 18 grade, posibil mai scăzute unde ceața va persista, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -6 grade Celsius. Îndeosebi în regiunile extracarpatice, dimineața și noaptea, pe alocuri va fi nebulozitate stratiformă sau ceață.

Potrivit ANM, tendința evoluției vremii în perioada 29 ianuarie, ora 8:00 – 1 februarie, ora 8:00, arată valori termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale ale perioadei în toată țara. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată la început în regiunile vestice, iar în ultima zi a intervalului în vest, sud și est.

Sursa – Agerpres

Minnie, o cățelușă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, a fost adoptată
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 16:08

Minnie, o cățelușă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, a fost adoptată

Minnie, cățelușa plină de viață și energie, și-a găsit în sfârșit o familie iubitoare și un prieten pe măsură. “Jucăușă,...

Minnie, o cățelușă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, a fost adoptată
vreme frumoasa, camp, culturi Dobrogea - foto - ds
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:50

ANM: Vreme călduroasă cu perioade de instabilitate atmosferică, în următoarele două săptămâni

Meteorologii prognozează pentru următoarele două săptămâni (30 iunie – 13 iulie) o vreme în general mai caldă decât în mod normal...

ANM: Vreme călduroasă cu perioade de instabilitate atmosferică, în următoarele două săptămâni
bec, lumina, curent - foto - unsplash
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:46

Luna iulie vine cu prețuri mai mari la energie electrică. Tarifele nu vor mai fi plafonate

Luna iulie vine cu prețuri mai mari la energie electrică, pentru că va înceta plafonarea tarifelor. Oamenii se tem că facturile se vor dubla dar...

Luna iulie vine cu prețuri mai mari la energie electrică. Tarifele nu vor mai fi plafonate
D.R.D.P. Constanța: Circulația rutieră va fi închisă pe sectorul de drum național DN2A. Se fac lucrări la podul situat în apropierea localității Crucea
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:27

D.R.D.P. Constanța: Circulația rutieră va fi închisă pe sectorul de drum național DN2A. Se fac lucrări la podul situat în apropierea localității Crucea

D.R.D.P. Constanța informează participanții la trafic că, începând de marți, 1 iulie 2025, ora 10:00, circulația rutieră va fi închisă pe...

D.R.D.P. Constanța: Circulația rutieră va fi închisă pe sectorul de drum național DN2A. Se fac lucrări la podul situat în apropierea localității Crucea
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:23

Mai multe persoane au suferit arsuri, în urma unui incendiu produs într-un apartament din Constanța

ISU Dobrogea a fost solicitat să intervină în cazul unui incendiu produs într-un apartament din Constanța, la un bloc de pe strada Mureșului,...

Mai multe persoane au suferit arsuri, în urma unui incendiu produs într-un apartament din Constanța
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:12

Lotul 3 al Autostrăzii A0 se deschide astăzi

De luni se va putea circula de la Constanța la Curtea de Argeș pe autostradă (A2-A0-A1), de la ora 17:00, a scris pe pagina sa Facebook,...

Lotul 3 al Autostrăzii A0 se deschide astăzi
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 15:08

Un protest spontan a avut loc la Casa Județeană de Pensii Constanța

Angajații Casei Județene de Pensii Constanța au acționat în semn de protest față de ordonanța care va limita sporul de condiții...

Un protest spontan a avut loc la Casa Județeană de Pensii Constanța
Actualitate luni, 30 iunie 2025, 14:54

A început o nouă ediție a Comandamentului Litoral

Astăzi s-a dat startul unei noi ediții a Comandamentului Litoral. Până pe 17 august, inspectori ai Autorității Naționale pentru Protecția...

A început o nouă ediție a Comandamentului Litoral